14.5 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSpecialRADET Bucureşti: Din 15 octombrie încep probele pentru încălzirea locuinţelor

RADET Bucureşti: Din 15 octombrie încep probele pentru încălzirea locuinţelor

RADET a anunţat că, începând cu 15 octombrie, va iniţia efectuarea probelor la cald în sistemul centralizat de încălzire, având în vedere scăderea accentuată a temperaturilor exterioare şi prognozele meteorologice pentru municipiul Bucureşti, potrivit unui comunicat de presă al regiei de termoficare, citat de Agerpres.

Probele vor fi efectuate pe parcursul a trei zile, interval de timp necesar pentru echilibrarea sistemului de distribuţie şi furnizare a energiei termice.

RADET a precizat că va trece la furnizarea agentului termic pentru încălzire în regim permanent în funcţie de evoluţia temperaturilor exterioare, dacă timp de 3 zile consecutiv, între orele 18:00-6:00, se înregistrează valori medii zilnice ale temperaturii aerului exterior de +10A°C sau mai mici.

Probele de funcţionare la cald a instalaţiilor se vor desfăşura în toate sectoarele din Capitală, excepţie făcând zonele în care acest lucru nu este posibil din motive obiective, precum lucrări de modernizare aflate în desfăşurare.

Potrivit comunicatului de presă, asociaţiile de proprietari care nu doresc să beneficieze, în acest moment, de energie termică pentru încălzire au posibilitatea să-şi regleze, să limiteze ori să refuze acest serviciu închizând vanele contoarelor aflate în subsolurile tehnice ale imobilelor.

RADET Bucureşti recomandă că probele de funcţionare la cald să se efectueze, în vederea evitării, în sezonul rece, a disconfortului ce poate apărea în furnizarea agentului termic pentru încălzire.

Reprezentanţii asociaţiilor de proprietari sunt obligaţi să verifice pentru că vanele să fie deschise şi totodată să asigure accesul personalului regiei în vederea constatării funcţionării.

În cazul instituţiilor publice cu caracter social (creşe, grădiniţe, spitale) se poate trece la furnizarea de agent termic pentru încălzire în regim permanent, singură condiţie fiind înregistrarea unei solicitări din partea acestora, informează RADET.

Cele mai citite

Ministerul Finanțelor publică ghidul schemei de 2,25 miliarde lei pentru investiții majore în industriile cu tradiţie în România

Ministerul Finanțelor anunță că de la 29.07.2024 se dă startul primei sesiuni de înscriere a proiectelor în cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin...

Ce inovații a adus Rolex în lumea ceasurilor?

De peste 100 de ani Rolex a acaparat piața ceasurilor de lux, devenind una dintre cele mai cunoscute și apreciate mărci producătoare din întreaga...
Ultima oră
Pe aceeași temă