După întreruperea bruscă a negocierilor de la Cairo, între reprezentanţii israelienilor şi ai palestinienilor, prin intermediul Egiptului, pentru un acord durabil de pace în Gaza, violenţele au reizbucnit de ambele părţi. Incertitudinea este totală în ce priveşte evoluţia conflictului. Egiptul, marele vecin al Israelului şi al Fâşiei Gaza, una dintre cele două ţări arabe care au un acord de pace cu Israelul, a invitat părţile „să accepte o încetare a focului nelimitată şi să reia negocierile indirecte la Cairo”.
Exigenţele aparent ireconciliabile dintre beligeranţi au dus la eşecul negocierilor din capitala egipteană, care trebuiau să ajungă la un armistiţiu prelungit, dar şi să rezolve exigenţele de fond ale celor două tabere – garanţii de securitate pentru Israel, o ridicare a blocadei care asfixiază Gaza, pentru palestinieni.
Palestinienii acuză Israelul că împiedică acest acord prin intransigenţa lor, în timp ce israelienii susțin prioritatea securităţii lor. Şi fiecare susţine că nu se pune problema negocierilor câtă vreme nu încetează tirurile de rachete. Preşedintele palestinian, Mahmoud Abbas, a cerut la rândul său reluarea urgentă a negocierilor la Cairo şi încetarea violenţelor în Gaza.
Moussa Abou Marzouk, un şef politic al Hamas, mişcare islamistă care controlează Gaza, a declarat la Cairo că Hamas va ieşi întotdeauna câştigătoare. El a precizat că grupul a acceptat noul guvern de coaliţie palestinian, dar a menţinut distinctă aripa sa militară, ceea ce îi permite pregătirea unui nou război potenţial cu Israelul.
„Brigăzile Ezzedine al-Qassam sunt complet distincte“. Aripa civilă, politică, a Hamas s-a supus acestui guvern şi liderii săi politici continuă să vorbească şi să definească politica aripii militare, dar combatanţii Hamas vor rămâne în afara voinţei noului guvern. Potrivit analiştilor, sciziunea evocată de Marzouk arată că dacă Hamas a reuşit să-şi menţină Brigăzile Qassam independente şi viabile, asta înseamnă noi confruntări cu Israelul dar şi confruntări cu forţele de securitate interne ale noului guvern palestinian, care îşi dispută controlul Fâşiei Gaza cu Brigăzile Qassam. Marzouk a insistat că Brigăzile al-Qassam sunt pregătite pentru alt tur de discuţii la Cairo şi a subliniat că Hamas a câştigat popularitate în Gaza, a rămas în măsură să lanseze rachete asupra Israelului şi ar putea restabili reţeaua sa de tunele subterane care duc pe solul israelian. „Nu dorim lupte, dar ştim cum să ne folosim rezistenţa de fiecare dată mai bine decât înainte”. Combatanţii, armele şi tacticile Hamas au devenit tot mai eficiente cu fiecare bătălie succesivă cu Israelul.
Dacă ar accepta acordul de încetare a focului, a continuat Marzouk, Hamas va trebui să beneficieze de o ridicare a blocadei asupra teritoriului său. „Palestinienii trebuie să obţină ceva din aceste bătălii, doresc ca asediul să ia sfârşit, doresc deschiderea tuturor porţilor” iar Hamas este pregătită să îşi asume responsabilitatea în Gaza pentru securitatea internă şi a frontierelor.
Noua escaladă
Ultima încetare a focului în Gaza, iniţiată la 11 august, a luat capăt marţea trecută, cu tiruri de rachete lansate asupra Israelului de aripa armată a Hamas, la care Israelul a ripostat prin raiduri aeriene.
Armata statului evreu a vizat locuinţa liderului Hamas din Gaza, Mohammed Deif – în atacul aerian fiind ucişi soţia şi copilul acestuia – şi a ucis trei înalţi comandanţi ai aripii militare a Hamas, Brigăzile Ezzedine al-Qassam, consideraţi ca făcând parte din „generaţia fondatoare”. Ei sunt responsabili de răpirea şi asasinarea celor trei adolescenţi israelieni în Cisiordania, în iunie, incident care a contribuit la declanşarea conflictului actual. Israelul a declarat că cei trei au jucat un rol cheie în expansiunea capacităţilor militare ale Hamas în ultimii ani şi în săparea tunelelor care permit atacuri-surpriză în Israel. Tentativa israeliană de a-l elimina pe Deif, invizibilul şef al Al-Qassam, fiind a şasea oară când scapă de o astfel de încercare de asasinare, şi reuşita lichidării celor trei comandanţi militari ai aceleiaşi organizaţii, implicată în operaţiuni care au adus Israelului cele mai grele pierderi după 2006, au exasperat Hamas. Au continuat tirurile de rachete şi mortiere spre Israel, ucigând un copil de 4 ani într-un kibuţ şi rănind şase persoane într-o sinagogă din Ashdod.
Au urmat represalii şi în interiorul teritoriului – 18 palestinieni au fost executaţi în public, acuzaţi că sunt spionii Israelului. Şase din aceste execuţii au avut loc în piaţa publică. Oameni înarmaţi şi mascaţi, în uniforma Brigăzilor Ezzedine al-Qassam, au debarcat din maşini în faţa moscheii Al-Omari, cea mai mare din Gaza. Apoi, sub ochii sutelor de fideli prezenţi la rugăciunea de vineri, au descărcat armele asupra „colaboratorilor”, care aveau faţa acoperită şi mâinile legate. Alţi 11 au fost ucişi în apropierea sediului poliţiei şi altul într-un loc apropiat. Stilul teatral indică o represiune intensificată a Hamas faţă de cei care oferă informaţii despre locuinţele liderilor.
Tsahal a lovit 35 de ţinte în Gaza, deja devastată, a doua zi după ce tirurile de rachete lansate din teritoriul palestinian asupra Israelului au ucis primul copil israelian în război. Premierul Benjamin Netanyahu a promis o intensificare a operaţiunilor şi că „Hamas va plăti scump acest atac”. În timp ce bombarda Gaza, armata israeliană a difuzat prin manifeste și apeluri următorul mesaj pentru locuitorii din acest teritoriu: „Conducerea Hamas a decis să vă antreneze într-o nouă bătălie. Împiedicaţi teroriştii să se folosească de locuinţa voastră pentru activităţile lor şi staţi departe de locurile unde operează organizaţii teroriste“. Orice casă suspectă „va fi luată ca ţintă“. „(…) Campania forţelor armate ale Israelului nu s-a încheiat. Aveţi grijă”, se precizează în manifestele israeliene.
Invizibilul Deif
Mohammed Deif, liderul Brigăzilor Ezzedine al-Qassam, este considerat de serviciile secrete israeliene drept cel mai mare obstacol în calea păcii, dar misterul care îl înconjoară persistă. Nimeni nu cunoaşte cum arată în prezent sau unde trăieşte. Se ştie puţin despre familia sa. Potrivit unui responsabil Hamas, adevăratul nume al liderului Qassam este Mohammed Diab el-Masri şi îşi datorează supranumele de Mohammed Deif predilecţiei de a-şi schimba fără încetare reşedinţa. Este descris drept un om „politicos, discret, vorbind blând“ şi pasionat de strategie militară.
Pentru serviciile secrete israeliene, Deif este inamicul public numărul 1 şi omul cel mai căutat în Gaza. Şef al Brigăzilor Ezzedine al-Qassam, aripa armată a Hamas, este creierul multor operaţiuni teroriste şi al strategiei tunelelor şi a supravieţuit tuturor tentativelor israeliene de a-l asasina. După ultima tentativă nu se ştie nimic despre soarta lui.
Intervenţiile lui publice sunt extrem de rare. În 2012, a avertizat Israelul contra unei intervenţii terestre în Gaza, în timpul operaţiunii „Pilonul apărării”. De atunci, nimic. Deif, 49 ani, invizibilul şef militar al Hamas, este un adversar redutabil pentru Israel, dar a scăpat neatins din cel puţin şase tentative de a asasinare. De peste două decenii, acest copil din Gaza născut în 1965 în tabăra de refugiaţi din Khan Younes, este amestecat în toate loviturile dure date Israelului – răpiri de soldaţi, atentate sinucigaşe, tiruri de rachete, atacuri prin tunele. Desemnat în 2002 pentru a prelua conducerea Brigăzilor Qassam după moartea predecesorului său, Salah Chehade, într-un raid, Deif are o lungă istorie militantă şi clandestină.
Pentru palestinieni el este un erou, o figură a primei generaţii a Mişcării rezistenţei islamice – Hamas, admirat pentru determinarea contra ocupaţiei israeliene. Reputaţia şi popularitatea le depăşesc pe cele ale altor lideri palestinieni, incusiv Khaled Meshaal, şeful suprem al Hamas.
Contrar lui Meshaal, care a trăit mult timp la Damasc, dar războiul sirian l-a silit să-şi schimbe reşedinţa şi s-a instalat într-un hotel de lux în Qatar, Deif este perceput ca un om apropiat de popor. Trăieşte ascuns în rândul populaţiei din Gaza, se deplasează sub diferite identităţi şi paşapoarte, potrivit unui fost şef al Hamas, Imad Faluji, care a ajutat la fondarea Brigăzilor Qassam şi este unul din puținii care îl cunosc personal pe Deif. Pentru Washington Post, Faluji a precizat că „anturajul acestuia este foarte restrâns şi acesta este motivul pentru care este în viaţă”. Secretul care îl înconjoară a accentuat aura de legendă. Deif s-a alăturat în adolescenţă mişcării islamiste mondiale Frăţia Musulmană, a cărei ideologie este şi cea a Hamas. În anii ‚80 a studiat ştiinţele la Universitatea islamică din Gaza şi a creat un grup de teatru. Din acea perioadă a devenit un maestru în arta deghizării şi camuflajului, esenţială pentru a-şi şterge urmele aşa cum face de ani de zile.
Nu există nici o fotografie a sa mai recentă de 20 ani şi potrivit unui responsabil al Hamas, nu foloseşte nici un material informatic care ar permite israelienilor să-l localizeze.
„Protocolul Hannibal“
Raiduri aeriene, bombardamente de artilerie, tiruri lansate de tancuri – un adevărat „potop de foc” s-a abătut la 1 august asupra Rafah, în sudul Fâşiei Gaza. Armata israeliană nu a ascuns că a concentrat toată puterea de foc asupra acelei zone câteva ore după ce Hamas anunţase capturarea soldatului israelian Hadar Goldin.
În acea ofensivă au fost ucişi 130 palestinieni, inclusiv soldatul Goldin, deşi nu se ştie dacă a fost omorât de tirurile propriei armate sau de un combatant palestinian. Potrivit Haaretz, armata israeliană a activat în acea zi „protocolul Hannibal”.
Elaborat de înalţi responsabili ai armatei israeliene în 1986, după răpirea a doi soldaţi de către Hezbollah, „protocolul Hannibal” a fost ţinut oficial secret până în 2003, moment în care a fost dezvăluit de un medic, care a detaliat procedura în Haaretz. „În cazul unei răpiri, misiunea principală este salvarea soldaţilor noştri din mâinile răpitorilor, chiar dacă ei pot fi răniţi în timpul operaţiunii.
Tiruri cu arme uşoare pot fi folosite pentru doborârea răpitorilor sau arestarea lor. Dacă vehiculul sau răpitorii nu se opresc, trebuie folosit un lunetist, chiar dacă asta înseamnă lovirea soldatului nostru. În toate cazurile, acest ordin suspendă procedura normală a armatei israeliene de a nu trage în direcţia propriilor soldaţi”.
Dezvăluind „protocolul Hannibal” în 2003, Haaretz explica faptul că „mesajul subînţeles al ordinului era că, din punct de vedere al armatei, mai bine un soldat mort decât un soldat captiv, torturat şi care poate obliga statul să elibereze mii de prizonieri în schimbul eliberării lui”. Un astfel de caz a fost în 1985, cu eliberarea a 1.150 de prizonieri palestinieni pentru trei soldaţi israelieni. Sau mai recent, în 2011, când Israelul a eliberat 1.072 prizonieri palestinieni în schimbul caporalului Gilad Shalit.
De la elaborarea lui, „protocolul Hannibal” a suscitat numeroase critici în rândul armatei israeliene şi „cel puţin un comandant de batalion a refuzat să transmită ordinul soldaţilor, afirmând că este ilegal, în timp ce un număr de unităţi au avut dezbateri furtunoase privind moralitatea acestui ordin. Unii soldaţi au declarat că vor refuza să deschidă focul asupra colegilor lor”. Înaintea episodului din 1 august, Haaretz afirma că „protocolul Hannibal” a fost utilizat în 2000, când trei soldaţi au fost răpiţi de Hezbollah în apropierea frontierei libaneze.
30 minute după descoperirea vehiculului lor abandonat, protocolul a fost invocat şi elicopterele au deschis deliberat focul asupra maşinilor în care armata credea că se află cei trei soldaţi. Aceştia au murit în timpul captivităţii. Doi soldaţi răpiţi de Hezbollah în iulie 2006, în apropiere de Liban, au murit în timpul răpirii, și nu în captivitate, deşi trupurile lor nu au fost predate decât în 2009.
