Americanii vorbesc adesea de "exceptionalismul" lor, adica de un fel de a fi altfel, mai buni si mai generosi decat alte popoare. Rusii au si ei acest orgoliu al diferentei specifice, dar intr-un sens negativ, resentimentar, de fosta mare putere frustrata. S-a spus ca America este un serif mondial, impotriva propriei sale vointe, in numele progresului democratic. Procedeaza adesea, in aceasta calitate, ca un elefant in magazinul de portelan. In ultimii ani, doctrina exportului de democratie, manu militari, pare sa devina un esec de proportii. Nu stim insa cat ar fi acesta de mare in absenta interventionismului american. Rusii ar dori sa fie si ei un fel de jandarm mondial, dar in numele unor idealuri sau valori anacronice. In interior, ei vor o democratie tutelata, iar in exterior incurajeaza automat rezistenta antioccidentala, oricat de reprobabila ar fi ea. Victimele acestei atitudini sunt indeosebi tarile mici, din vecinatatea mai apropiata sau mai departata, geografica sau istorica, a Rusiei. Una dintre diferentele calificate intre aceste doua tipuri de comportament hegemonic pe scena mondiala tine de o simpla observatie de bun-simt. Erorile americanilor sunt criticate in mod liber, in propria tara, unde exista posibilitatea combaterii si a schimbarii unei administratii vinovate. In Rusia granita dintre interesele administratiei centrale si interesele cetatenilor nu este niciodata controlata sau impusa de cetateni.
Zilele trecute, presedintele Putin, la ultima sa intalnire cu liderii UE, s-a referit la anumite "probleme" pe care le-ar avea, in Europa, intre altii, si romanii. Sugestia lui Putin era ca Romania ar avea dificultati cu minoritatile nationale, eventual separatiste, al caror rol "problematic" asteapta sa fie declansat de declararea independentei provinciei Kosovo. Nu statutul Transnistriei sau existenta artificiala prelungita a Republicii Moldova, ci chiar problema Transilvaniei sau a Dobrogei, s-a "tradus", au devenit, brusc, grjile Moscovei.
In ultimii 250 de ani, Romania s-a bucurat mereu de grija rusilor. Un apel la memoria recenta ne spune ca schimbarea regimului Ceausescu, in 1989, a fost si dorinta Moscovei. Impuscarea lui Ceausescu si uciderea a peste 1.000 de oameni nevinovati pe strazile marilor orase romanesti au fost si rezultatul aversiunii profunde a sovieticilor pentru o anumita atitudine de fronda nationala din partea Romaniei, chiar mai mult decat dorinta inlaturarii unui regim politic insuportabil. In mod normal, prelungirea imperiului sovietic comunist, oricat de reformat, ar fi echivalat cu mentinerea Romaniei in spatiul de interese al Moscovei. Dupa 1990, mai mult decat in cazul altor foste tari comuniste, Romania era sortita sa graviteze pe o orbita geopolitica sovietica sau postsovietica. Caderea lui Gorbaciov si prabusirea imperiului sovietic au schimbat planurile, in ciuda asteptarilor echipei proruse de putere de la Bucuresti. A urmat o lunga perioada de expectativa, care a intarziat occidentalizarea politica si economica a Romaniei. Ea a fost intrerupta de prima debarcare anglo-saxona in Balcani. Simbolic, ea a avut loc in 1995, prin Pacea de la Dayton, care a pus capat razboiului din Bosnia, iar militar, ea s-a consumat in 1999. In primavara anului 1999, atunci cand americanii bombardau Kosovo si Serbia, ministrul de externe al lui Milosevici, sustinut de administratia de la Moscova, propunea o axa geopolitica si militara, antioccidentala, Belgrad-Bucuresti-Chisinau-Minsk-Moscova.
Intre Romania si Rusia a ramas nesolutionat unul dintre capitolele celui de-al doilea razboi mondial, transformat si intr-o relicva a razboiului rece. E vorba de statutul Republicii Moldova. O entitate statala rezistenta, in ciuda schimbarilor intervenite pe harta Europei dupa 1990. In mod cert, avem aici de-a face cu un dosar istoric care continua sa franeze orice progres in relatiile dintre Romania si Rusia.
Orientarea Romaniei spre SUA, in sanul NATO, dar si intr-un parteneriat bilateral puternic, egal doar cu al Poloniei sau Cehiei in Europa de Est, si deschiderea unor baze americane la Marea Neagra reactualizeaza nemultumirea Moscovei. In 1968, la invazia Cehoslovaciei de catre trupele Pactului de la Varsovia, fara cele romanesti, dar si in alte ocazii, sovieticii au santajat regimul de la Bucuresti, concentrand trupe la granita cu Ungaria sau cu Bulgaria. Intre 1945 si pana catre sfarsitul deceniului, mii de militari si tehnicieni sovietici asigurau la Constanta, si in Dobrogea, un fel de posibil cap de pod spre Bulgaria, in asteptarea crearii unei republici sovietice suplimentare. Acest model este irepetabil azi, dar nostalgia lui e inca sesizabila in recenta declaratie a presedintelui Putin privind "problemele Romaniei". Sugestia mai larga include si autonomismul minoritatii maghiare, reactivat in noile conditii.
Ar trebui sa intram in panica? Rusia nu-si propune "sa dezlege cainii razboiului", asa cum avertiza presedintele american Johnson in august 1968, cand Romania parea sa devina tinta iminenta a unei invazii sovietice. Astazi puterea imperiala se traduce in termeni de expansionism energetic si de presiuni politico-militare, indreptat mai mult impotriva Europei si a SUA decat impotriva unei tari ca Romania. Dar Romania poate fi perceputa de Moscova ca o veriga slaba a comunitatii euro-atlantice. O veriga vulnerabila, prin fragilitatea politica interna, prin absenta performantelor democratiei, marcata de discordie, coruptie si saracie, prin potentialul de conflicte interetnice, prin lipsa de solutii in relatiile dintre Bucuresti si Chisinau. Asadar, problemele noastre exista. "Problemele" Romaniei in viziunea lui Putin sunt obiectul unui santaj inacceptabil, dar, din nefericire, cu acoperire in realitate.
