În anii ‘80 în spaţiul sovietelor apăruse o adevărată mitologie a unui obiect folosit pentru contrabandă: „futlear“ pentru vioară şi contrabas (acel „portvioară&portcontrabas“). Poveştile spun că prin intermediul acestui obiect magic din ţară ieşea şi intra aproape orice. Dar asta e o metodă de furt şi contrabandă pentru lumea a treia.
Pentru lumea a doua avem offshore. Şi un Putin îşi scoate banii nu prin „futlear“ ca în anii ‘80, ci prin intermediul celui care duce „futlearu“: violonistul de marcă Roldugin. „Omul Occidentului“ de la Kiev, Poroşenko, face la fel. Lista e lungă. Deci povestea merge mai departe. Pentru lumea a doua şi a businessului de gradul doi există acest mecanism al offshore-ului care e un soi de furt de gradul doi.
Pentru lumea întâi, bună şi civilizată, pentru businessul de gradul unu, există un mecanism numit lobby sau poziţia superioară cu statut de „investitorul strategic“ care este dincolo de lege şi sistem fiscal.
Dar să revenim la Putin. Ce-i interesant în această poveste? În Rusia, efectele dezvăluirilor Panama Papers au cumva două direcţii. Pe de o parte, propaganda de la Kremlin preia povestea şi o ambalează ca pe un „atac orchestrat de duşmanii externi“. „Duşmanul extern“ este un element central şi cu o lungă tradiţie în propaganda şi ideologia puterii ruse. Pentru a rezista „atacurilor murdare“ ale „duşmanului extern“ e nevoie de „unitate&vigilenţă“. Întâmplător sau nu, chiar în aceste zile Putin anunţă crearea unei noi structuri de putere, „Garda Naţională“, care are ca scopuri lupta antitero şi, surpriză, lupta împotriva marii corupţii.
Dar cum nu mai trăim în anii ’50, iar mecanismele actuale de control şi propaganda acţionează în condiţii politice şi economice de cu totul altă factură, „buzunarul Panama“ întăreşte, culmea, nu critica liberală, cât mai ales critica ultraconservatorilor. Marea corupţie este foarte bine instrumentalizată şi folosită în discursul opoziţiei şi intelighenţiei liberale. Ei vin deseori cu dosare şi filme foarte bine documentate. Însă efectul lor este minim. De ce? Nu doar pentru că nu dispun de reţelele de televiziune centrale, cât mai ales pentru că nu au credibilitate? De ce? Liberalismul rus este asociat cu epoca Elţin, epoca „marilor privatizări“ şi a „terapiei de şoc“, care în mentalul colectiv este „epoca banditismului şi jafului“. În acest moment, eticheta de „liberal“ are poate cea mai negativă încărcătură politică din Rusia. De unde şi lipsa lor de popularitate şi credibilitate.
De ce dă apă la moară criticii ultraconservatoare, celor care se află şi mai la dreapta de Putin? Pentru că această critică susţine următorul fapt. Din ţară, după cum se ştie, se scot sume fabuloase de bani. Banii părăsesc Rusia într-un ritm ameţitor. Aceşti bani nu sunt scoşi de „duşmanii externi“, ci de„patrioţii oligarhi“, oameni care nu sunt străini de anturajul de la Kremlin. Ce înseamnă acest fapt? Acest fapt înseamnă că avem un Putin slab, care nu poate controla până la capăt aceste grupuri financiare. Ce i se cere lui Putin? Mână forte împotriva marelui capital autohton şi global care activează în Rusia. Putin este însă un băiat de şcoală nouă, foarte bine integrat în preaslăvitul procent global 1%.
Recent, unul dintre cei mai pricepuţi oameni în domeniul corupţiei, sociologul Simon Kordonski, explica fenomenul acesta legat de sumele uriaşe care ies din Rusia cam în felul următor (un amplu interviu cu el puteţi citi în cartea mea „Intelighenţia rusă azi“). În Rusia sunt două surse principale de profit: resursele naturale şi bugetul de stat. Marele capital autohton şi occidental din Rusia se alimentează preponderent din cele două surse. Bugetul de stat este o resursă imensă, însă pentru ca resursele să devină bani acoperiţi, în sensul cel mai occidental al capitalismului financiar, aceşti bani-resurse trebuie să părăsească ţara, să fie „spălaţi“ şi „integraţi“ în circuitul financiar global. După care o parte din ei se întorc sub formă de investiţii. Mare parte rămân însă în diverse „buzunare Panama“.
Un foarte bun prieten îmi explică situaţia altfel. Eu nu aştept sfârşitul lui Putin pentru că asta e o problemă falsă. Nu acesta e numele care reprezintă toate procesele ce au loc acum în Rusia şi în Est. Acesta este o figură multiplicată, corpul lui simbolic este rupt în mici bucăţi, atomi, molecule care sunt împrăştiate pe tot câmpul politic. El este doar un nume care semnifică o multitudine de practici diverse. „Putin“ poate fi cuvântul care denotă cel mai bine situaţia complicată a violenţei economice contemporane.
Să dau un exemplu. Aveam nevoie urgent să-mi schimb paşaportul şi în singurul loc unde se eliberează paşapoarte mi-au propus să-mi facă paşaport „fără rând“, dar care costa 17.000 ruble (1.500 lei aproximativ). Aveam nevoie urgent, aşa că nu am avut altă soluţie şi am acceptat. Deodată, s-a deschis o uşă şi am nimerit într-un „VIP-coridor“ cu oameni tineri, drăguţi, bine îmbrăcaţi, zâmbitori. Nu era nici urmă de coadă şi în câteva minute mi-au recompletat formularele pe care eu le greşisem. Spaţiul statului s-a transformat brusc în bussines-teritoriu.
Iată, o astfel de situaţie eu o numesc „Situaţia Putin“ sau „Sindromul Putin“, nicidecum represaliile celor din Piaţa Balotnaia. De ce? Pentru că noi nu ne dăm seama cât poate fi de violent şi dur acest „VIP-coridor“ produs de bunăstarea sau lipsa bunăstării personale: ai bani – e OK, nu ai bani – la revedere, eşti liber.
Vei sta la cozi interminabile, care nu ştii unde duc şi când se vor termina, vei primi cea mai proastă deservire etc. Acest criteriu – deţii sau nu deţii bunuri de valoare, resurse materiale, bani – devine extrem de violent şi poartă un caracter managerial-administrativ. În Rusia actuală, până şi cei mai duri critici ai lui Putin se luptă, de fapt, să nimerească în acest „VIP-coridor“.
Unii vor să-i înlocuiască pe alţii. Cu alte cuvinte, situaţia socială şi politică e de aşa natură încât nimeni nu vrea să retransforme „VIP-coridoarele“ în spaţii sociale şi servicii publice.
