13.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialPutin redeschide „cuibul spionajului“ din Cuba

Putin redeschide „cuibul spionajului“ din Cuba

 

Noile sancţiuni impuse Rusiei nu l-au descurajat pe Vladimir Putin de a reactiva o fostă bază de spionaj din era sovietică în Cuba, care a fost închisă la 27 ianuarie 2002. Presa americană şi rusă au relatat că Rusia a decis redeschiderea postului de ascultare electronică din Cuba, un simbol punctual al statutului de superputere mondială, pe care îl revendică fostul agent al KGB.

Aflat în vizită oficială în Cuba săptămâna trecută, preşedintele Putin a decis de comun acord cu liderul cubanez, Raul Castro, redeschiderea acestui post, în schimb Putin acceptând să şteargă 90% din datoria Cubei datorată Rusiei din timpul erei sovietice, circa 32 miliarde dolari. Ştergerea datoriei a fost anunţată imediat, dar acordul de redeschidere a postului de spionaj a fost dezvăluită abia miercuri de Kommersant. Aflat la Havana, Putin a vorbit public despre o relansare a cooperării militare şi tehnice cu Cuba, fără a oferi detalii.

Rusia a abandonat postul de ascultare din Lourdes, în afara Havanei, în 2001. La acea vreme, Putin a motivat problemele financiare ale guvernului rus post-sovietic şi a declarat că războiul din Cecenia are „o prioritate mai mare” decât menţinerea unei relicve a războiului rece undeva, departe. Congresul SUA a presat atunci Rusia să plece de la Lourdes, legând abandonarea sitului cu oferte de restructurare a datoriei externe a Rusiei. Baza sovietică a serviciilor de spionaj din Lourdes era activă pentru ascultarea convorbirilor telefonice din sud-estul SUA, pentru a supraveghea Marina americană în Atlantic, urmărirea programului spaţial de la Cap Canaveral şi pentru comunicarea cu spionii aflaţi pe solul american. În 1993, când Castro era şeful armatei cubaneze, se lăuda că Rusia a obţinut 75% din informaţiile secrete strategice asupra SUA, graţie Lourdes. Un colonel rus în retragere a precizat că armata rusă este „extraordinar de interesată” de reactivarea acestui post, care ar putea oferi date despre starea de pregătire a armatei americane.

Cele mai citite

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...
Ultima oră
Pe aceeași temă