19.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialUPDATE. Rusia anunță că trimite convoi umanitar, fără escortă, în estul Ucrainei

UPDATE. Rusia anunță că trimite convoi umanitar, fără escortă, în estul Ucrainei

UPDATE. Purtătorul de cuvânt al Președinției ruse a anunțat, luni seara că Rusia va trimite un convoi umanitar în estul Ucrainei, fără escortă militară, informează Mediafax.

"Principiul acestui transport umanitar face obiectul unui acord cu partea ucraineană", a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Citește și: 45.000 de militari ruși, mobilizați la frontierele Ucrainei

Administraţia de la Kiev a dat asigurări că orice ajutor umanitar rus va fi oferit în cadrul unei misiuni internaţionale. "Nu aşteptăm niciun convoi umanitar, de nicio natură. Preşedintele Ucrainei s-a pronunţat în favoarea unui ajutor internaţional pentru populaţia din Lugansk, dar cu participarea Uniunii Europene, a Statelor Unite, Germaniei şi altor parteneri. Rusia poate lua parte, dar cu respectarea reglementărilor internaţionale, sub egida Comitetului Internaţional al Crucii Roşii", a explicat Valeri Ceali, adjunctul şefului Administraţiei prezidenţiale de la Kiev.

—-

Cu toate că Jose Manuel Barroso, președintele în exerciţiu al Comisiei Europene l-a avertizat pe Vladimir Putin să nu ordone niciun fel de intervenție, nici măcar una umanitară, în Ucraina, președintele rus anunță că țara sa este pregătită să trimită un "convoi umanitar" în estul Ucrainei, afirmă preşedintele Vladimir Putin, denunţând "consecinţele catastrofale" ale operaţiunii militare ucrainene, relatează AFP, citat de Mediafax.

Citește și: Barroso îl avertizează pe Putin să nu ordone o intervenţie în estul Ucrainei nici măcar din raţiuni umanitare

În cursul unei conversaţii telefonice cu preşedinele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, Vladimir Putin a declarat că "partea rusă pregăteşte trimiterea unui convoi umanitar în estul Ucrainei, în colaborare cu Crucea Roşie", potrivit Kremlinului.

"Vladimir Putin a atras atenţia privind consecinţele catastrofale ale operaţiunii militare ucrainene, insistând pe necesitatea furnizării unui ajutor umanitar în estul Ucrainei", precizează Kremlinul.

Preşedintele în exerciţiu al Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, l-a avertizat pe Vladimir Putin să nu ordone o intervenţie în estul Ucrainei nici măcar din raţiuni umanitare.

În cursul convorbirii cu Vladimir Putin, "preşedintele Barroso a avertizat în legătură cu orice acţiune militară unilaterală în Ucraina, explicând că o astfel de intervenţie nu trebuie să aibă loc sub niciun pretext, nici măcar din raţiuni umanitare", potrivit unui comunicat oficial citat de AFP.

Barroso a discutat prin telefon, separat, şi cu preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, exprimând preocupare în legătură cu situaţia umanitară din estul Ucrainei.

Moscova a ajuns la un acord cu Administraţia de la Kiev pentru ca membri ai Crucii Roşii să efectueze o misiune umanitară în estul Ucrainei, a anunţat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov. "Sper că, într-un viitor apropiat, o operaţiune umanitară va avea loc, sub auspiciile Comitetului Internaţional al Crucii Roşii. Am ajuns la un acord cu liderii ucraineni asupra tuturor detaliilor", a spus şeful diplomaţiei ruse. "Sperăm că Occidentul nu ne va pune beţe în roate", a declarat Lavrov.

Rusia a cerut sâmbătă aprobarea Statelor Unite pentru lansarea unei misiuni umanitare în estul Ucrainei. Preşedintele american, Barack Obama, a respins propunerea, iar cancelarul german, Angela Merkel, a catalogat – într-o conversaţie cu premierul britanic David Cameron – drept "inacceptabilă", "nejustificată" şi "ilegală" iniţiativa.

Anders Fogh Rasmussen, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, a avertizat că există o "probabilitate foarte ridicată" ca Rusia să intervină militar în estul Ucrainei sub pretextul unei "operaţiuni umanitare".

Întrebat, într-un interviu Reuters, ce şanse sunt ca Rusia să intervină militar în estul Ucrainei, Rasmussen a răspuns: "Probabilitatea este foarte ridicată". "Observăm că Rusia a început să creeze un discurs şi un pretext pentru o operaţiune militară prezentată drept o misiune umanitară; observăm şi un dispozitiv militar care poate fi utilizat pentru astfel de operaţiuni militare în Ucraina", a spus Rasmussen.

Potrivit lui Rasmussen, orice misiune umanitară a Rusiei ar fi un pretext pentru salvarea insurgenţilor proruşi care luptă împotriva armatei ucrainene.

Administraţia de la Kiev a anunţat că este în etapele finale ale operaţiunii de recucerire a oraşului Doneţk, fieful insurgenţilor proruşi.

Rusia a sugerat că ar putea declanşa o "operaţiune umanitară" pentru salvarea civililor din regiunile ucrainene unde se înregistrează confruntări armate.

Purtătorul de cuvânt al NATO, Oana Lungescu, a anunţat săptămâna trecută că Rusia a mobilizat circa 20.000 de militari la frontiera cu Ucraina, faţă de 12.000, la jumătatea lunii iulie.

Cele mai citite

Rusia atacă cibernetic Germania și Cehia. Ce măsuri s-au luat

Germania a anunţat luni că şi-a rechemat în ţară "pentru consultări" ambasadorul din Rusia, după ce vineri a acuzat un grup de hakeri ruşi...

SUA nu are reprezentant la învestitura lui Putin de la Moscova

Statele Unite(SUA) au anunţat luni că nu vor participa la ceremonia de învestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care va începe oficial, marţi, al...

Putin depune jurământul pentru cel de-al cincilea mandat de președinte al Rusiei

Vladimir Putin depune jurământul de președinte al Rusiei, la începutul celui de-al cincilea mandat de șef al statului. Ceremonia se desfășoară la Moscova, la Palatul...
Ultima oră
Pe aceeași temă