27.7 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialPurificarea prezentului prin trecut

Purificarea prezentului prin trecut

Stefan cel Mare, Carol I si Mihai Eminescu. Acestia sunt primii trei mari romani, asa cum au fost ei vazuti de sustinatorii si votantii lor. Desigur ca parerile au fost si vor fi in continuare impartite! Multe voci ar putea intreba unde este Mircea cel Batran, pe unde s-a pierdut Nicolae Balcescu, chiar eu as intreba de Tudor Vladimirescu, pe care il consider stra-strabunicul Romaniei moderne. Daca vrem sa fim chitibusari, sigur ca putem gasi hibe acestui proiect si chiar il putem demonta. Insa cred ca atat proiectul, cat si rezultatul final sunt demne de toata lauda. Personal, am rasuflat usurat cand am vazut votul final. De fapt, am rasuflat usurat atunci cand am vazut care sunt primii zece romani si ca in acest top select nu s-au strecurat vreun manelist, politician sau alte categorii din prezentul nostru submediocru. Legat de acest proiect, sunt mai multe lucruri de remarcat. Cel mai important este ca cei care au votat nu au uitat de marii nostri eroi, marile nume care au facut cartea de istorie, care ne sunt parinti spirituali si nu numai. Daca i-am fi asezat in balanta, ca raport al expunerii mediatice, cu cei care fac acum mare rating, eroii nostri s-ar fi dat peste cap pe talgerul balantei, fiind de departe surclasati de “eroii” de hazna ai momentului. De fapt, imi amintesc cum noul razboinic al luminii se batea cu pumnii in piept ca a fost sabotat si ca locul lui este in acest top. Sa ne fereasca Dumnezeu de vremuri care sa aduca neandertalieni de acest tip in pragul patrunderii intr-un astfel de top sau, in mod apocaliptic, in cartea de istorie. Pentru ca mediocritatea prezentului fara radacini, distrugerea sistematica a sistemului de valori si a eroilor nationali, mediatizarea excesiva a clovnilor care se schimonosesc, dar fac rating pot conduce la grozavii si gauri negre in istorie. Am mai remarcat insa un lucru. In primii zece nu se afla nici un politician pursange. Nu il consideram pe Alexandru Ioan Cuza politician, pentru ca el nu a facut parte din nici un partid, si nici pe Carol I, chiar daca rolul lor creator al natiunii romane este primordial. Nici macar Mihai Eminescu nu a fost politician, chiar daca s-a manifestat ca un fervent proconservator si antiliberal. Intr-o anumita masura, lipsa politicienilor de rasa poate fi considerata drept surprinzatoare. Contrar prezentului, Romania a avut mari politicieni, care au influentat in mod direct cursul istoriei elogiate de cartile de istorie. Si totusi, Bratianu, Kogalniceanu, Catargiu si Carp, mari oameni politici ai vremurilor de mult apuse, nu exista in acest top. Iar dimensiunea lor este de neatins pentru miriapodele din politica momentului. Explicatia este simpla si trista. Acesti oameni nu au existat in cei 50 de ani de comunism, la care s-au mai adaugat si 11 de neocomunism. Iar faptele lor nu sunt cu nimic mai prejos decat ale celor din topul primilor zece mari romani. De pilda, Alexandru Ioan Cuza a fost secondat in toate maretele sale realizari de nestorul Mihail Kogalniceanu. Topul marilor romani trebuie sa fie doar un inceput si o inspiratie pentru fiecare dintre noi in a ne constitui un top propriu si a urma exemplele acestor modele. Solutia pentru ca fiecare dintre noi sa aiba un astfel de top al marilor romani este studiul istoriei, si nu al rating-ului de moment, atat de gaunos si inselator. Primul pas a fost facut. Spre lauda romanilor, trecutul a fost asezat acolo unde ii este locul. Acum, fiecare are libertatea de a-si pozitiona favoritii acolo unde considera de cuviinta, dar numai dupa ce le-au studiat vietile si faptele. Si mai cred ca un top al marilor politicieni romani (nenumarati in istorie) ar servi drept calauza micilor politicieni care populeaza acum spectrul politic. Iar daca ne dorim o politica mai curata, unul dintre mijloacele infailibile de a asana mediul politic este de a avea modele din trecut.

Cele mai citite

Și Teodosie poartă rochie și își duce crucea, indiferent cât îl lovește Daniel

Ilustrație: Marian Avramescu Înalt prea ridicatul cu macaraua arhiepiscop al Tomisului, Teodosie, a avut dreptate când a sugerat că persoanele în general purtătoare de...

Indiferent când e primul tur și când e al doilea tur al prezidențialelor, Ciucă tot a ieșit cu turul rupt

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Partidului Național Liberal (PNL), generalul Nicolae Ionel Ciucă, nu s-a săturat să piardă cu 0 – 2 în fața președintelui...

Mbappe și Ronaldo, resemnați. Golgheterul EURO 2024 e autogolul

Ilustrație: Marian Avramescu Supervedetele fotbalului Cristiano Ronaldo și Kylian Mbappe sunt pe cale să plece cu cozile între picioare de la Turneul Final al...
Ultima oră
Pe aceeași temă