2.2 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăSpecialPunct final în „telenovela plajelor"

Punct final în „telenovela plajelor”

După mai bine de două luni de licitaţii şi contestaţii, Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral a predat aproape toată suprafaţa de plaje licitată şi pentru care au existat ofertanţi către agenţii economici din sistemul privat. Potrivit instituţiei, din suprafaţa totală de peste 1, 5 milioane metri pătraţi de nisip de la malul mării, în 2011 concesionându-se aproximativ 1 milion de metri pătraţi. „Aproximativ 30% din plajele de pe litoral nu au fost concesionate. Este vorba despre zonele care nu reprezintă interes turistic” a explicat Cătălin Anton, responsabilul de comunicare al ABADL.

Acesta a mai adăugat că în staţiunile Mamaia şi Costeşti a fost concesionată întreaga suprafaţă de plajă scoasă la licitaţie, în timp ce în restul staţiunilor procentul variază în funcţie de interesul turistic şi comercial. Revenind la licitaţiile ABADL, concesionarii plajelor se împart anul acesta în trei categorii. Agenţii economici care au încheiat contracte de concesionare în perioada 2006-2008 pe 10 ani, contestaţi vehement de către hotelieri, dar care deţin aproape jumătate din suprafaţa plajelor de pe litoral, firme care au concesionat porţiuni de nisip pentru două sezoane şi operatorii care au încheiat doar pentru un sezon contracte cu statul român.

Hotelierii şi Ministerul Mediului, la cuţite

În ciuda promisiunilor Ministerului Turismului de a reda plajele hotelierilor şi a nemulţumirilor arătate de aceştia din urmă faţă de faptul că nu le revin porţiunile de nisip din dreptul hotelurilor, din cele arătate mai sus reiese că primii concesionari ai plajelor, respectiv semnatarii contractelor pe 10 ani, sunt încă în cărţi. Ba, mai mult, anul acesta la licitaţii s-au prezentat şi chiar au câştigat firme care, la fel ca primii concesionari, nu au nici o legătură cu domeniul turistic. Acest din urmă aspect i-a întărâtat şi mai mult pe hotelieri, care au pornit un adevărat război cu Ministerul Mediului. Aceştia au acuzat că, şi-n acest an, se confruntă cu concurenţa neloială a unor agenţi economici neaveniţi, care nu ştiu ce înseamnă turismul şi, odată ce adjudecă plaja, oferă servicii turistice de proastă calitate. Hotelierii s-au arătat nemulţumiţi şi de faptul că 60% din punctajul final de adjudecare îl deţine criteriul financiar.

Preţul maxim ofertat, astfel, de un hotelier, care face şi aşa extrem de multe cheltuieli, va duce către un preţ final extrem de mare. Un alt fapt care i-a supărat pe administratorii unităţilor de cazare este asocierea între diferiţi agenţi economici. Astfel, la licitaţii au apărut extrem de mulţi ofertanţi, nu numai din Constanţa, cât şi din ţară. În fine, până la urmă, după două „sesiuni” de concesionare, ABADL a încheiat procedurile de concesionare şi, începând cu prima săptămână a lunii aprilie, a demarat procesul de predare a porţiunilor de plajă către operatori.

Tarifele la licitaţiile pentru închirierea plajelor au variat în acest an în funcţie de zona şi categoria de plajă şi au fost cuprinse între 1,04 lei/metru pătrat şi 10,38 lei/metru pătrat, fără TVA.

În acest an operatorii de plaje sunt obligaţi: să pună la dispoziţie suprafaţa de plajă necesară organizării posturilor de salvamar şi centrelor de prim ajutor; să plătească chiria la timp; să nu împiedice accesul pe plajă şi să nu perceapă taxe de acces; să nu subînchirieze plaja; să nu construiască ilegal pe suprafeţele concesionate şi să cureţe zilnic plaja. De asemenea, agenţii economici sunt obligaţi să lase liberă cel puţin 30% din suprafaţa închiriată, pentru ca turiştii să-şi poată aşeza prosoapele, cearşafurile, păturile sau saltelele după bunul plac. În ceea ce priveşte serviciul de salvamar, acesta revine în sarcina autorităţii locale. Conform prevederilor legale, sezonul estival începe de la 1 Mai însă sezonul de îmbăiere, interval în care serviciul salvamar este obligatoriu, începe oficial de la 1 iunie. Astfel, timp de o lună plajele nu vor avea salvamar.

Peste 90% din sectoarele de plajă au fost predate agenţilor economici

Cele mai citite

Guvernul adoptă noi reglementări privind zborul aparatelor fără pilot la bord

Guvernul a adoptat, joi, un proiect de lege care extinde şi reglementează măsurile pentru controlul utilizării spaţiului aerian naţional, a sistemelor de aeronave fără...

Cinci răniți în urma unei proceduri militare tehnice în poligonul Goranu. Un rănit e în stare gravă

Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe...

ÎCCJ a admis rejudecarea „Dosarului Ursu”. Cauza va fi trimisă la Curtea de Apel București

ÎCCJ a admis în cursul zilei de astăzi, 12 decembrie 2024, apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție...
Ultima oră
Pe aceeași temă