In acest moment confuzia este generala, harmalaia s-a intetit, discutiile au luat-o razna. A lovit Traian Basescu la o manifestare publica, de fata cu mai multi martori, un copil care il infuriase ori ba? Inamicii de azi ai presedintelui – printre ei si fosti aliati si prieteni – afirma sus si tare ca da, el insusi si partizanii lui de azi spun ca nu. Exista un film care sustine agresiunea cu imagini concrete, dar problema este ca el apare pe piata simultan cu pelicula americana despre dezastrele globale din 2012. Or, prin insesi performantele lui, filmul artistic despre apocalipsa apropiata demonstreaza cat de departe a ajuns arta cinematografica in realizarea unor efecte speciale care dau iluzia deplina a realitatii. In acest punct nu mai e nimic de facut. Manati de optiuni proprii, de decantari morale profund influentate de umori, de deliberari subiective, unii il vor condamna fara drept de apel pe Basescu, in timp ce altii vor tipa din rasputeri ca este o injustitie flagranta, o manipulare, o ticalosie datorata adversarilor lui.
Te poti intreba, desigur, in buna traditie a practicilor romane de drept, cui prodest, cui foloseste ceea ce se petrece acum. La modul principial, daca este adevarata, dezvaluirea serveste democratia, buna informare a publicului cu privire la prestatia publica a unuia dintre competitorii pentru un nou mandat prezidential si la mai marea transparenta in zona politicului. Intr-un mod mai direct, exploatarea publicului de catre televiziuni particulare cu patroni bine cunoscuti, din categoria denumita de Basescu a "mogulilor", adversari inversunati ai acestuia, ii indica pe acestia ca fiind principalii interesati in aplicarea unei lovituri zdravene presedintelui.
Voiculescu, Vantu si Patriciu au rulat in programele televiziunilor lor de mii de ori, de-a dreptul hipnotic, filmuletul pretinsei, posibilei agresiuni. Astfel, in timp ce eventualul pumn basescian lovea o singura data, marele public televizionist a avut prilejul de a asista la o agresiune de durata, in care, reluandu-se la infinit gestul candidatului de odinioara la adresa copilului din Ploiesti, Basescu lovea de mii de ori un copil. Or, asta este deja cu mult mai mult: o agresiune la adresa oricaruia dintre noi, o violenta continua, repetata, intensa, dureroasa din cale-afara.
Rezultatul se vede inca de pe acum. Suntem cu putin mai sus – cu destul de putin – de politica interbelica facuta cu bata in vremea democratiei burgheze si cu pistolul la vremea dictaturilor de dreapta. Pumnul prezidential in figura copilului ramane nesigur. Dar coborarea stachetei politice foarte jos, din dorinta de a compromite un finalist la alegerile prezidentiale, nu este, oricum l-ai interpreta, un pas inainte pe calea democratizarii tarii.
Traian Basescu a patronat cariera politica a fiicei sale, netezindu-i calea spre Parlamentul European. Sub el, doamna Elena Udrea, initial liberala, a facut – pentru merite politice necunoscute – o cariera fulminanta, ajungand nu doar membra de seama a partidului prezidential, ci de-a dreptul ministra. Basescu a impus cu la fel de mare claritate ca si Iliescu sau Nastase regula dupa care in Romania politica marea virtute este obedienta fara cracnire, nu performanta si competenta manageriala ori inteligenta si viziunea. Exista destule alte asocieri, luari de cuvant, atitudini, comportamente care contrazic chipul de campion al democratiei autentice pe care, in chip populist, Basescu si-l cultiva.
Scoaterea de la naftalina a filmuletului infam si coborarea politicii de pe ultima treapta, unde se afla, direct in mocirla ma fac insa sa vars, fiindca cei care fac acest gest sunt mult mai abjecti si mai rai decat inamicul lor.
