-0.8 C
București
sâmbătă, 14 decembrie 2024
AcasăSpecialPSD creste cu ajutorul sondajului facut de Dancu

PSD creste cu ajutorul sondajului facut de Dancu

Presedintele Traian Basescu si Theodor Stolojan, posibilul sef al Partidului Liberal Democrat (PLD), format din disidentii liberali, par sa stranga simpatiile acelorasi votanti, potrivit sondajului facut de institutul Metromedia Transilvania. Cei doi se bucura de mai multa incredere in randul votantilor cu varsta medie, intre 31 si 55 de ani, si al celor cu bacalaureat si facultate. In plus, seful statului este preferat de maghiarii din Transilvania si de moldoveni, in vreme ce Theodor Stolojan este sustinut de majoritatea ardelenilor.
Electoratul Aliantei PNL-PD nu se suprapune aproape deloc peste potentialii votanti ai celor doi lideri, fiindca, potrivit cercetarii Metromedia, cei mai multi dintre acestia sunt tineri cu studii superioare, cu varste pana in 30 de ani, din Bucuresti si Moldova. Prin contrast, social-democratii continua sa fie preferati doar de persoane in varsta, de peste 56 de ani, cu studii sub medii, mai ales din Muntenia. PSD si-a pierdut, asadar, in ultimii ani electoratul traditional din zona Moldovei, un semnal pe care acest partid il primeste de aceasta data de la un institut de sondaje prieten, fondat in urma cu peste zece ani de senatorul social-democrat Vasile Dancu.
Nici liderul PSD, Mircea Geoana, nu sta prea bine, fiindca doar 6 la suta din electorat l-ar vota pentru functia de presedinte daca alegerile ar avea loc duminica. De altfel, optiunile de vot cumulate pentru Adrian Nastase, Ion Iliescu, Mircea Geoana si Sorin Oprescu abia ajung la 12 la suta, un scor pe care Gigi Becali il depaseste fara probleme. Sondajul Metromedia atrage atentia in mod public social-democratilor ca au mari probleme, chiar daca defileaza cu Ion Iliescu. Cercetarea a fost facuta in perioada 4-14 decembrie si se suprapune astfel peste campania facuta de PSD in preajma congresului extraordinar din 10 decembrie. Congresul a marcat in acelasi timp o intinerire a echipei de conducere si o readucere la varful partidului a fostului presedinte Ion Iliescu. Institutul patronat de Vasile Dancu sugereaza ca aceasta miscare ar fi bine primita de electorat, fiindca PSD este cotat cu 26 la suta din optiunile de vot, spre deosebire de sondajele anterioare, care plasau partidul intre 18 si 20 de procente.

Fractiunea Stolojan, mai sus decat PNL-ul lui Tariceanu

In ceea ce priveste electoratul liberal, acesta se divizeaza in favoarea fractiunii Stolojan, care este sustinuta de 20 la suta, fata de 15 procente cat strange grupul Tariceanu. In aceasta ecuatie, PNL-ul condus de premierul Tariceanu este preferat mai ales de persoanele cu varste de peste 56 de ani cu educatie superioara si elementara din Bucuresti si Transilvania, in vreme ce gruparea Stolojan este sustinuta in special de cei cuprinsi intre 31 si 55 de ani din Muntenia si Moldova.
In cazul in care democratii si liberalii ar participa la viitoarele alegeri separat, PD ar obtine 28 la suta din voturi, iar PNL doar 17 procente, ceea ce inseamna ca in interiorul Aliantei peste 50 la suta din votanti ar merge catre democrati, 25 la suta ar prefera PNL, in vreme ce 25 la suta sunt nehotarati. Cu toate acestea, aproape jumatate din electorat se declara satisfacut de activitatea guvernului, in special de eforturile depuse pentru integrarea europeana. Calin Popescu Tariceanu nu culege insa roadele acestei satisfactii, fiindca, potrivit cercetarii Metromedia, increderea sa ramane la doar 20 de procente, situandu-se la egalitate, din acest punct de vedere, cu Vadim Tudor si Mircea Geoana.

Sabina Fati
Sabina Fati
Sabina Fati, redactor-sef adjunct
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă