11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialProtest al unor crescători de animale organizat la Comarnic cu doi ponei,...

Protest al unor crescători de animale organizat la Comarnic cu doi ponei, o vacă şi un cal

Câteva zeci de crescători de animale au participat, duminică, la un protest organizat la Comarnic, la adresa primarului pe care-l acuză că refuză, de şase ani, să le închirieze păşunile din localitate, protestatarii aducând cu ei doi ponei, o vacă şi un cal, potrivit Mediafax.

Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii Poliţiei Prahova, aproximativ 15 persoane au participat, duminică după-amiază, la un protest autorizat care a avut loc la Comarnic, în faţa sediului Primăriei din localitate, protestatarii aducând cu ei şi câteva animale: doi ponei, o vacă şi un cal al căror acces a fost interzis în zona mitingului.

Manifestaţia, organizată de Asociaţia pentru Prevenirea Abuzurilor Fiscale (APAF), a fost denumită de către organizatori “Protestul vacii flămânde şi al poneiului ce mănâncă asfalt pe DN 1” şi a avut ca scop să atragă atenţia asupra primarilor care refuză să închirieze păşuni crescătorilor de animale şi care, în acelaşi timp, primesc subvenţii din fonduri europene pentru aceste păşuni.

Potrivit preşedintelui APAF, Garbis Kehaiyan, numărul participanţilor a fost iniţial de 50 – 60 de persoane, însă dintre acestea doar 30 au rămas până la finalul protestului. Manifestanţii au adus cu ei mai multe animale, însă accesul acestora nu a fost permis în zona protestului.

Kehaiyan susţine că la nivel naţional primăriile au primit un miliard de euro din fonduri europene pentru păşuni, însă acestea nu sunt întreţinute, iar primarii refuză să le închirieze crescătorilor de animale, Kehaiyan spunând că în România “legea păşunii nu se aplică nicăieri în ţară”.

De asemenea, Kehaiyan acuză DNA de “pasivitate” în ceea ce priveşte această problemă, spunând că autorităţile centrale au cunoştinţă despre miliardul de euro primit de primăriile care refuză să întreţină şi să închirieze păşuni, însă “primarii prinşi la furat nu sunt pedepsiţi”.

Preşedintele APAF susţine că unul dintre primarii aflaţi în această situaţie ar fi primarul din Comarnic, care de şase ani închiriază păşunile din golurile subalpine unor “ciobani aleşi pe sprânceană”.

În replică la acuzaţiile crescătorilor de animale, primarul din Comarnic, Dorian Botoacă, susţine că acuzaţiile care i se aduc sunt ‘nefondate”şi că păşunile din localitate au fost închiriate crescătorilor de animale.

Preşedintele APAF, Garbis Kehaiyan, a declarat corespondentului MEDIAFAX că asociaţia pe care o conduce intenţionează ca vinerea viitoare să organizeze un protest fie în faţa sediului DNA din Bucureşti, fie în faţa sediului Ministerului Agriculturii, însă manifestaţia va avea loc doar dacă organizatorii vor primi autorizaţie în acest sens.

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă