Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, şi preşedintele american, Barack Obama, au semnat ieri un nou Tratat de reducere a arsenalelor strategice (START). Acordul constituie o realizare istorică şi o inspiraţie pentru progrese ulterioare în materie de control global al armamentului. Dar în acelaşi timp trebuie ca acum şi aici să fim gata să ne apărăm împotriva unei alte tendinţe, deloc încurajatoare.
Proliferarea armelor de distrugere în masă şi a metodelor de lansare a acestora este o ameninţare atât împotriva aliaţilor NATO, cât şi a Rusiei. O analiză a tendinţelor actuale arată că peste 30 de ţări au sau dezvoltă în prezent capacităţi balistice. În multe cazuri, rachetele ar putea în cele din urmă ameninţa popoarele şi teritoriile europene.
Iranul este un asemenea caz. A semnat Tratatul de neprolife-rare nucleară şi dezvoltă un program nuclear despre care afirmă că ar urmări doar scopuri civile. Dar Iranul a depăşit cu mult limita necesară unui program pur civil. A ascuns mai multe instalaţii nucleare de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, s-a jucat de-a v-aţi ascunselea cu comunitatea internaţională şi a respins toate ofertele de cooperare venite din partea Statelor Unite, a Uniunii Europene şi a altora. Cel mai recent, guvernul iranian a anunţat planul de a îmbogăţi uraniul la niveluri care par incompatibile cu utilizarea în scopuri civile şi care încalcă mai multe rezoluţii ale Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite.
Iranul are şi un program de dezvoltare a rachetelor. Oficialii iranieni declară că raza de acţiune a modelului modificat de rachetă Shahab-3 este de 2.000 de kilometri, ceea ce înseamnă că rache-tele ar putea atinge ţări aliate precum Turcia, Grecia, România şi Bulgaria.
În februarie 2009, Iranul a introdus vehiculul de lansare spaţială SAFIR 2. Aceasta este o etapă-cheie în dezvoltarea de rachete cu rază de acţiune intermediară şi intercontinentală. Dacă Iranul va finaliza această dezvoltare, toată Europa şi întreaga Rusie ar intra în raza sa de acţiune.
Cei care practică proliferarea trebuie să ştie că aliaţii NATO sunt nestrămutaţi în angajamentul lor pentru apărarea colectivă, inclusiv în ceea ce priveşte descurajarea nucleară. Confruntaţi cu răspândirea tehnologiei balistice, cu regimuri şi lideri de factură imprevizibilă, le datorăm popoarelor noastre să ne completăm capacităţile de descurajare cu un sistem eficace de apărare antirachetă.
Nu începem de la zero. Aliaţii NATO au analizat de mai mult timp diverse opţiuni de apărare antibalistică. NATO în sine dezvoltă sisteme de protecţie pentru propriile trupe desfăşurate în teren. Dar cu noua abordare a apărării antirachetă a Statelor Unite, există acum oportunităţi mult mai bune pentru un sistem eficace la nivelul întregii alianţe NATO, capabil să fortifice apărarea teritorială a popoarelor şi naţiunilor noastre.
Un sistem comun de apărare antirachetă cu adevărat euro-atlantic ar demonstra voinţa colectivă a NATO nu doar de a se apăra împotriva noilor ameninţări din prezent şi viitor, ci şi de a transmite mesajul clar că proliferarea sistemelor balistice nu aduce nici un beneficiu. Poate fi, de asemenea, o oportunitate pentru europeni să demonstreze din nou Americii disponibilitatea de a investi în capacităţi de autoapărare şi de a juca un rol activ într-un proces care, până acum, a fost în cea mai mare parte derulat, peste capetele lor, de SUA şi Rusia.
Dar mai există un motiv pentru dezvoltarea unei apărări antirachetă: inducerea unei noi dinamici în securitatea europeană şi euro-atlantică. Se vorbeşte mult în aceste zile despre arhitectura de securitate euro-atlantică. În special Rusia se concentrează pe tratate, conferinţe şi aranjamente politice.
În mod evident, aceste lucruri pot fi utile şi importante. Trebuie să discutăm. Trebuie să căutăm abordări politice comune, multe dintre ele întrunind deja acordul nostru şi putând lesne fi promovate încă o dată. Dar, în opinia mea, o arhitectură comună de securitate trebuie să depăşească stadiul de proiect pe hârtie. Ea trebuie construită, iar apărarea antirachetă e o modalitate concretă.
Din acest punct de vedere, ştirea că SUA şi Rusia au convenit o formulă de reînnoire a Tratatului START care va reduce conside-rabil arsenalul nuclear al ambelor părţi reprezintă un context foarte bun. Acest nou acord face lumea mai sigură şi va da un impuls cooperării cu Rusia şi pe alte planuri, în special pe relaţia NATO-Rusia.
De când mi-am preluat mandatul în vara trecută am investit considerabil de mult timp şi efort în revitalizarea relaţiei NATO-Rusia, obţinând progrese în mai multe domenii, inclusiv o analiză în comun a ameninţărilor şi provocărilor comune. Dar e timpul să privim la apărarea antirachetă ca la o nouă ocazie de a ne apropia.
Avem nevoie de un sistem de apărare antirachetă care să nu includă doar totalitatea ţărilor NTAO, ci şi Rusia. Cu cât mai mult sistemul e perceput ca un acoperiş comun de securitate, construit, sprijinit şi operat în comun, care ne apără pe toţi, cu atât mai mult oamenii de la Vancouver la Vladivostok vor şti că sunt parte a unei comunităţi. Un asemenea acoperiş ar fi un simbol politic puternic că Rusia este parte deplină a familiei euro-atlantice, împărtăşind costurile şi beneficiile.
Desigur, există provocări de ordin practic. Va trebui ca sistemele noastre să devină interoperabile, va trebui să împărtăşim analize ale serviciilor de informaţii şi să interconectăm tehnologii sensibile. Dar o asemenea cooperare este o cale concretă de a construi încrederea reciprocă.
Pentru aceste motive a sosit momentul să avansăm în apărarea antibalistică. Este nevoie ca până la următorul summit NATO din noiembrie să adoptăm o decizie că apărarea antirachetă este o mi-siune a Alianţei şi că vom analiza toate oportunităţile de cooperare cu Rusia. Dar şi Rusia trebuie să se hotărască să perceapă apărarea antirachetă ca pe o oportunitate, nu ca pe o ameninţare. Dacă asta se întâmplă, putem să avansăm în direcţia edificării unui sistem de apărare antirachetă care nu doar că protejează, ci şi uneşte comunitatea euro-atlantică. Sfârşitul Războiului Rece ne-a adus imensa oportunitate de a atinge obiectivul unei Europe unice, libere şi paşnice. Nu suntem încă acolo, dar ne mişcăm în direcţia bună. Iar apărarea antibalistică poate fi parte a acestei tendinţe.
© Project Syndicate 2010
www.project-syndicate.org
Pentru un podcast al acestui comentariu în limba engleză, accesaţi
http://media.blubrry.com/ps/media.libsyn.com/media/ps/wolf20.mp3
