11.3 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialPROGNOZA METEO. Cum va fi vremea miercuri şi joi

PROGNOZA METEO. Cum va fi vremea miercuri şi joi

Miercuri, cerul va fi temporar noros şi va ploua local la munte şi în sud-est, mai ales în prima jumătate a zilei, pe arii restrânse în regiunile nordice, centrale, iar noaptea şi în cele sudice şi cu totul izolat în rest, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Pe crestele montane înalte, trecător, vor mai fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări pe parcursul zilei, în Oltenia, Moldova, zona montană şi pe litoral. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 şi 17 grade, iar cele minime între 1 şi 11 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei, spre -2 grade. Izolat se va semnala ceaţă.

LA BUCUREŞTI:

Cerul va avea înnorări şi vor fi condiţii de ploaie, la începutul şi sfârşitul intervalului. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 14…15 grade, iar cea minimă de 6…8 grade.

ÎN ŢARĂ:

Joi, vremea va fi uşor mai rece decât în mod normal pentru această perioadă în regiunile sudice şi sud-estice, unde cerul va fi înnorat, iar aria ploilor va fi în extindere, mai ales spre seară şi în prima parte a nopţii. Izolat se pot cumula cantităţi de apă mai importante. Pe crestele montane, izolat şi trecător, vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În restul teritoriului, regimul termic se va încadra în limitele specifice acestei perioade, cerul va fi variabil şi numai izolat este posibil să plouă slab. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări pe litoral. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 şi 16 grade, iar cele minime se vor încadra, în general, între -2 şi 9 grade. Pe arii restrânse se va semnala ceaţă.

Cele mai citite

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...

Impostura snoabă și propaganda veselă

Obsesia multor snobi care ce îmbogățesc peste măsură este să devină artiști prin intermediul banilor. Întâi își tot dichisesc și bibilesc casa de un...
Ultima oră
Pe aceeași temă