24.5 C
București
joi, 17 iulie 2025
AcasăSpecialProdusele vândute online s-au ieftinit cu până la 50%

Produsele vândute online s-au ieftinit cu până la 50%

Telefoanele mobile, articolele de îmbrăcăminte şi încălţăminte, computerele şi electronicele sunt în continuare cele mai cumpărate produse în comerţul online din România.

Conform statisticilor recente ale site-ului de e-commerce, Okazii.ro, faţă de 2009 aceste bunuri s-au şi ieftinit, în medie, cu câteva zeci de procente. Dacă pentru anumite mărci şi modele de telefoane mobile, preţurile au scăzut şi cu 50% în toamna lui 2010 faţă de acelaşi interval al anului trecut, hainele sunt cu 25% mai ieftine, în timp ce pentru produsele electronice scăderea este de doar 10%, în medie.

Reduceri semnificative ale preţului mediu per produs au înregistrat şi articolele destinate copiilor – accesorii bebeluşi, jocuri şi jucării, rechizite etc. – cu aproximativ 26 de procente. Au scăzut preţurile şi pentru produsele clasate ca obiecte de lux – bijuterii şi ceasuri – cu aprox. 37%. Din această categorie, inelele de logodnă, cu diamante sau alte pietre preţioase, cât şi ceasurile clasice semnate de firme renumite continuă să fie produsele cele mai căutate de utilizatori şi, totodată, cele mai vândute.

Cu puţin peste 10 procente au scăzut şi preţurile medii pentru electrocasnice, instalaţii termice / sanitare, decoraţiuni pentru casă şi grădină (-12,9%), precum şi pentru parfumuri, produse cosmetice şi de îngrijire (-11,3%).

Explicaţiile scăderii preţurilor pentru aceste categorii sunt legate de creşterea ofertei – din ce în ce mai mulţi români consideră comerţul online o afacere profitabilă în criză. „Concurenţa a crescut considerabil – dacă la debutul lui 2009 aveam 200.000 de produse în vânzare, acum există peste 1.000.000 de articole disponibile pe Okazii.ro şi fiecare vânzător este interesat să ofere un preţ mai avantajos decât competitorii săi”, explică directorul proiectului, Cristian Darie.

Din 19 noiembrie, Okazii.ro lansează şi o secţiune specială dedicată produselor cu preţuri reduse – Okazii Daily Deals – cu haine, computere şi accesorii PC, articole foto video, jocuri etc. ce beneficiază de discount-uri de până la 70% timp de 24 de ore.

Lansat în aprilie 2000, Okazii.ro este cel mai mare site de comerţ online din România, lider ca număr de vizitatori, gamă de produse şi comunitate de comercianţi independenţi.

Cele mai citite

Elena Udrea, între reabilitare și controversă: Tribunalul Prahova decide dacă rămâne sau nu în închisoare

DNA se opune eliberării condiționate a fostului ministru, deși Judecătoria Ploiești a admis cererea acesteiaElena Udrea ar putea ieși din închisoare înainte de termen,...

Dominic Fritz crede că primul pachet fiscal al guvernului Bolojan ar putea pica la CCR

Preşedintele USR, Dominic Fritz, confirmă că primul pachet de măsuri pentru care premierul Bolojan şi-a asumat răspunderea ar putea fi anulat de Curtea Constituţională...

Elena Udrea, între reabilitare și controversă: Tribunalul Prahova decide dacă rămâne sau nu în închisoare

DNA se opune eliberării condiționate a fostului ministru, deși Judecătoria Ploiești a admis cererea acesteiaElena Udrea ar putea ieși din închisoare înainte de termen,...
Ultima oră
Pe aceeași temă