19.6 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialProducătorii de țigări, atac dur la adresa Organizației Mondiale a Sănătății. JTI:...

Producătorii de țigări, atac dur la adresa Organizației Mondiale a Sănătății. JTI: OMS „s-a rupt de realitățile lumii înconjurătoare” și „a creat o cultură a cenzurii și a excluderii”

Companiile din industria tutunului așteaptă de la noua conducere a Organizației Mondiale a Sănătății să analizeze serios abuzurile OMS din ultimii ani. Producătorii de țigări amintesc acuzațiile de corupție, practicile incorecte și acțiunile controversate ale OMS din ultimii ani, cum ar fi organizarea de campanii antifumat în Siria sau premierea dictaturii din Turkmenistan pentru interzicerea vânzării produselor din tutun.

Într-un comunicat dat publicității duminică dimineață, JTI România susține că OMS a creat o cultură a cenzurii și a excluderii. „În cadrul ultimei conferințe OMS a Părților din Convenția Cadru pentru Controlul Tutunului (CCCT), dezbaterile <deschise> au avut loc în spatele ușilor închise, fără jurnaliști și fără public! Această abordare contravine flagrant principiilor fundamentale ale Națiunilor Unite, din care OMS face parte. Orice persoană sau organizație care se consultă cu oricine din sectorul tutunului, inclusiv reprezentanții guvernului și experții acreditați în domeniu, se află în vizorul OMS. Mai mult, OMS pune presiune și pe alte organizații, în special Agenții ale Națiunilor Unite, solicitându-le să adopte aceeași abordare dogmatică. În consecință, nu este o surpriză că cei trei candidați la conducerea OMS au avut ca temă principală a campaniilor lor transparența. Ne așteptăm ca noul Director general să pună capăt acestei culturi a secretomaniei”, se arată în comunicatul JTI.

Producătorul de țigări consideră că, „în mod regretabil, conducerea OMS s-a rupt de realitățile lumii înconjurătoare și a făcut din lupta împotriva fumatului, dar mai ales împotriva industriei legale a tutunului, cel mai important scop al activităților sale. Intimidând cultivatorii de tutun și guvernele, astfel încât să-i fie urmate orbește tacticile de excludere, OMS a periclitat multe programe, care îndeplinesc Obiectivele de dezvoltare durabilă ale Națiunilor Unite, menite să îmbunătățească viața cultivatorilor din țările sărace”, precizează JTI. Compania subliniază faptul că este esențial ca noua conducere a OMS să recunoască experiența valoroasă, resursele și rigurozitatea pe care companiile legale pot și ar trebui să le pună la dispoziția comunităților în mijlocul cărora își desfășoară activitatea.

„OMS s-a transformat într-o organizație guvernată de ideologie, angajată în lupta împotriva afacerilor legale, a cultivatorilor de tutun și a vaper-ilor, în loc să fie deschisă și să observe meritul inițiativelor care dau rezultate reale. Sperăm ca noul director general al OMS să se întoarcă la obiectivele inițiale legate de sănătatea publică, să acționeze transparent, să privească obiectiv problemele globale și să accepte că inovația produselor de nouă generație poate fi de ajutor scopului organizației”, a declarat Michelle McKeown, Corporate Communications Vice President, JTI.

„În România, deși sectorul tutunului este al doilea mare contribuabil la buget, Guvernul anterior a lăsat o întreagă industrie la mâna activiștilor antitutun și a unui expert cât se poate de părtinitor din Ministerul Sănătății, mânați cu toții de ideologia OMS. Aceștia au urmat o agenda paralelă, întârziind transpunerea Directivei europene a tutunului. Din această cauză, comercianții au avut la dispoziție numai șase luni, in loc de un an, pentru lichidarea stocurilor de produse anterioare, iar milioane de pachete au devenit neconforme prin efectul unei legi întârziate și nu pentru că produsele ar fi improprii pentru consum. Circa 70.000 de comercianți au achiziționat produse pe care nu le mai pot vinde, fiind pasibili de amenzi de până la 100.000 lei. În prezent, producătorii au demarat retragerea produselor, în vederea distrugerii, iar pentru produsele distruse vor trebui recuperate de la buget accizele plătite. Așadar, pierd și plătesc producătorii, comercianții, statul, nu experții și activiștii care au întârziat transpunerea din dorința de a sabota industria tutunului. Aceștia își văd mai departe liniștiți de simpozioane anti-tutun, potrivit instrucțiunilor OMS”, a declarat Gilda Lazăr, director de afaceri corporatiste și comunicare la JTI România, Moldova și Bulgaria.

 

Cele mai citite

În ce condiții ar putea da România un sistem Patriot Ucrainei

Iohannis a declarat că inclusiv liderul de la Casa Albă ”a adus această chestiune în discuție”, iar președintele român a spus că este ”deschis...

Klaus Iohannis a discutat cu Joe Biden despre programul Visa Waiver

Preşedintele Klaus Iohannis a abordat în discuţia avută marţi la Casa Albă cu preşedintele Joe Biden şi despre acceptarea României în programul Visa Waiver,...

Florin Piersic a fost transferat de la Cluj la Spitalul Matei Balș din București

Actorul Florin Piersic a fost adus marți seară la București, cu o aeronavă SMURD, pentru a fi internat la Institutul Național de Boli Infecțioase...
Ultima oră
Pe aceeași temă