17.7 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSpecialProcurorul general al Israelului ar fi decis începerea unei anchete penale, care...

Procurorul general al Israelului ar fi decis începerea unei anchete penale, care îl vizează pe premierul Netanyahu. Ministerul justiţiei nu neagă

UPDATE 6:10. Un purtător de cuvânt al Ministerului israelian al Justiţiei a declarat că se fac unele verificări legate de o presupusă anchetă care l-ar viza pe premierul Benjamin Netanyahu, dar asta “nici nu confirmă, nici nu neagă afirmaţiile” apărute în presă, relatează Reuters.

“Procurorul general, poliţia şi anchetatorii lucrează într-o strânsă cooperare, iar stadiul investigaţiilor va fi anunţat publicat”, a spus el.

Premierul israelian nu a avut, încă, nici o reacţie.

Televiziunea israeliană Channel 10 a anunţat că procurorul general a autorizat poliţia să-l interogheze pe premier cu precauţie, iar data audierii ar urma să fie stabilită în următoarele zile. 

——————

Procurorul general al Israelului ar fi decis, miercuri, începerea unei anchete care il vizează pe premierul  Benjamin Netanyahu, informează o televiziune locală, citată de publicația The Independent.

 Decizia ar veni după o anchetă a poliției care a durat nouă luni și în care au fost adunate documente care să fie prezentate procurorului general Avichai Mandelblit.

Potrivit presei internaționale, pentru moment nu este clar ce acuzații i se aduc premierului israelian.

Anterior, Benjamin Netanyahu a fost implicat în mai multe scandaluri.  În 30 mai, poliția israeliană trimisese procurorilor rezultatele unei anchete care îl viza pe premier și pe soția sa, suspectați că ar fi utilizat fonduri publice în scopuri private.

La acel moment, poliţia nu a furnizat detalii despre rezultatele anchetei, dar presa israeliană a dat că poliţia recomandă începerea urmăririlor împotriva Sarei Netanyahu. Anunţul venea la câteva zile de la publicarea unui raport oficial distinct care examina în detaliu călătoriile cu avionul efectuate de Benjamin Netanyahu şi de familia sa, indicând existenţa unor posibile conflicte de interese. 

În 2015, Sara Netanyahu a fost audiată de anchetatori,  după afirmaţii care acuzau cuplul că ar fi cheltuit bani ai contribuabililor pentru mobilier de grădină şi reparaţii ale instalaţiei electrice în vila personală din Cesareea (vest) a familiei. În comunicatul publicat în luna mai, poliţia arăta că această anchetă, începută în februarie 2015, a examinat „suspiciunile privind comiterea unor acte de delincvenţă, inclusiv în scopul obţinerii frauduloase de avantaje, fraudă şi abuz de încredere”.

„Toate probele au fost transmise procurorului districtului din Ierusalim care a urmărit ancheta, cu scopul ca el să poată studia dosarul şi să ia o decizie (de urmărire penală sau nu)”, a continuat poliţia, care nu a făcut alte comentarii, dar – potrivit canalelor media israeliene – recomandă procurorului să înceapă urmărirea împotriva Sarei Netanyahu şi a altor persoane, dar nu şi împotriva soţului ei. 

Tot în luna mai, a fost publicat un raport asupra călătoriilor în străinătate ale lui Netanyahu, unele dintre ele efectuate împreună cu soţia şi copiii săi, între 2003 şi 2005, când era ministru al finanţelor. „Călătoriile dlui Netanyahu şi ale familiei sale, finanţate de organizaţii externe (care nu au legătură cu guvernul) în timpul perioadei în care era ministru al finanţelor, au contravenit reglementărilor în vigoare în domeniu şi ar putea da impresia astfel că el a obţinut beneficii sau că este vorba despre un conflict de interese”, se preciza în raport.

În 25 mai, AFP preciza că premierul israelian Benjamin Netanyahu este suspectat de posibile conflicte de interese, din cauza deplasărilor cu avionului, efectuate în perioada în care era ministru al finanțelor. 


Citește continuarea aici: Premierul Benjamin Netanyahu, suspectat de posibile conflicte de interese


 

Știre în curs de actualizare.

 

 

 

 

Cele mai citite

Boloş: Guvernul a adoptat o OUG cu măsuri de digitalizare. Una se referă la e-Case de marcat

Ministrul Finanţelor Marcel Boloş a anunţat că Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă cu măsuri de digitalizare, iar prima se referă la e-Case...

Programul apă-canal de la Fondul de Mediu a fost fraudat! Președintele AFM confirmă dezvăluirile PUTEREA

Președintele Administrației Fondului de Mediu, Laurențiu Neculaescu, confirmă dezvăluirile PUTEREA legate de fraudele masive cu finanțare prin AFM pentru programul apă-canal. Conducerea Administrației Fondului...
Ultima oră
Pe aceeași temă