18.7 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialProcurorul Bălăşescu ar fi negociat în toaleta Parchetului mita ce urma să...

Procurorul Bălăşescu ar fi negociat în toaleta Parchetului mita ce urma să o primească – surse

Maximilian Bălăşescu ar fi negociat în toaleta Parchetului Ilfov banii pe care urma să îi primească, discuţia dintre el şi negociator fiind surprinsă de procurori într-o înregistrare ambientală care se leagă şi cu o serie de SMS-uri dintre el şi finul său Cristian Ene, potrivit unor surse judiciare.

Sursele citate au declarat, miercuri seară, pentru MEDIAFAX, că toată acţiunea de pretindere şi de înlesnire a oferirii mitei de 300.000 de euro procurorului Maximilian Bălăşescu a fost planificată în decursul a aproximativ cinci zile şi a fost “orchestrată” de Marian Cristian Ene, finul magistratului de la Parchetul Tribunalului Ilfov, de Marian Simirianu, de un anume “Sebastian”, prieten cu rudele vrăjitoarelor Vanessa şi Melisa, precum şi de un văr al acestuia, poliţist care ar lucra la sediul din strada Udrişte.

Potrivit surselor citate, actul infracţional a început în momentul în care “Sebastian” i-a cerut lui Marian Simirianu să identifice un om de legătură cu procurorul Maximilian Bălăşescu. La dosar ar exista o interceptare dintre “Sebastian ” şi Simirianu în care primul i se adresează celui din urmă: “Vreau să îl fac pe procurorul ăsta (Maximilian Bălăşescu, n.r.)”.

În urma insistenţelor lui “Sebastian”, Simirianu a intrat în legătură cu finul procurorului, Marian Cristian Ene, căruia i-ar fi spus că o persoană interesată poate oferi bani pentru rezolvarea cazului penal pe care îl are în lucru. Pentru o mai mare credibilitate, “Sebastian” l-a adus la unele întâlniri şi pe poliţist. În cadrul unei întâlniri la un restaurant, “Sebastian” ar fi adus o pungă cu aproximativ 100.000 de euro, pe care i-a arătat finului procurorului Bălăşescu, de faţă cu Simiranu, precizând la acel moment că poate oferi suma discutată, au precizat sursele citate.

Conform aceloraşi surse, pe parcursul discuţiilor suma a fost modificată de cei doi complici, respectiv de la 100.000 de euro cât ar fi cerut procurorul Maximilian Bălăşescu la 300.000 de euro. În continuare, Bălăşescu, prin mai mult SMS-uri intrate şi în posesia procurorilor anticorupţie, a transmis finului său mesaje prin care stabilea o oră de “audiere”, la sediul Parchetului, a lui “Sebastian”, în cazul rudelor vrăjitoarelor.

“Sebastian” s-a prezentat la Parchet, iar după ce a urcat la biroul procurorului Bălăşescu, unde a petrecut puţin timp cu acesta, ar fi coborât împreună cu magistratul la toaleta unităţi de Parchet, unde ar fi negociat suma ce urma să îi fie remisă anchetatorului. Sursele judiciare au precizat că înregistrarea ambientală care surprinde acest moment este clară, fără interferenţe, şi că din aceasta reiese că procurorul avea cunoştinţă despre suma de 100.000 de euro ce urma să îi fie remisă, dar că ar fi rămas surprins când “Sebastian” a arătat că ştie că trebuie să remită suma de 300.000 de euro.

Sursele citate au mai arătat că cel mai probabil cei doi complici şi-au adăugat sume pe care să le preia în nume personal. Ulterior, în anchetă, sumele de bani au fost găsite în maşina unuia dintre complici, astfel fiind făcut flagrantul delict.

Potrivit surselor judiciar, procurorul Maximilian Bălăşescu ar fi fost chemat şi el la una dintre întâlnirile din restaurant, dar nu s-a prezentat.

Sursele citate au mai precizat că “Sebastian” dădea bani pentru împrumuturi cu camătă celor care apelau la rudele vrăjitoarelor.

Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a decis, miercuri noapte, arestare preventivă pentru 29 de zile a procurorului Maximilian Bălăşescu, precum şi a lui Marian Cristian Ene şi Marian Simirianu, acuzaţi de complicitate la luare de mită.

Decizia Curţii de Apel Bucureşti nu este definitivă, putând fi contestată la instanţa supremă.

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a încuviinţat, miercuri, reţinerea şi arestarea preventivă a procurorului Maximilian Ion Bălăşescu, în urma solicitării DNA.

Procurorul Maximilian Bălăşescu a fost reţinut pentru că ar fi cerut 300.000 de euro de la un denunţător, pentru a-l cerceta pe acesta într-un dosar disjuns în care ulterior să adopte o soluţie de scoatere de sub urmărire penală.

Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori rezultă că, în ianuarie 2012, Maximilian Bălăşescu, în calitatea sa de procuror, a pretins de la un denunţător, prin intermediari, suma de 300.000 euro, în două tranşe. În schimbul banilor, el urma să dispună ridicarea măsurărilor asiguratorii luate faţă de denunţător, într-un dosar în care acesta era cercetat, alături de alte persoane, pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

Totodată, procurorul urma să dispună, cu privire la acelaşi denunţător, disjungerea cauzei şi formarea unui dosar separat în care ulterior să adopte o soluţie de scoatere de sub urmărire penală.

Maximilian Bălăşescu a fost prins în flagrant delict, marţi, în timp ce primea de la denunţător, prin intermediar, suma de 90.000 lei şi 80.000 euro.

Alături de Bălăşescu, în această cauză sunt urmăriţi penal Marian Cristian Ene şi Marian Simirianu, pentru complicitate la luare de mită.

Marian Simirianu face parte din clanul Cămătarilor, el fiind deja condamnat în două dosare ale fraţilor Ion şi Vasile Balint.

Într-unul dintre dosar, în 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a condamnat definitiv pe Vasile Balin, zis Sile Cămătaru, la 15 ani de închisoare şi pe Ion Balint, zis Nuţu Cămătaru, la nouă ani de închisoare. Alături de Sile Cămătaru au fost condamnate mai multe persoane, printre care şi Marian Simirianu, care a primit o pedeapsă de 6,6 ani.

Într-un alt dosar al fraţilor Cămătaru, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis, în aprilie 2011, condamnarea lui Marian Simirianu la şase ani de închisoare.

În 21 decembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a decis arestarea vrăjitoarele Roxana Lider, cunoscută drept Vanessa, şi Rada Mincă, cunoscută drept Melisa, precum şi a lui Ion Constantin şi Sava Craiff Buzea, pentru înşelăciune şi şantaj, respectiv complicitate la aceste două infracţiuni. Vrăjitoarele au fost arestate în urma sesizării Oanei Zăvoranu, care a reclamat la poliţie că a fost înşelată de cele două.

Cele mai citite

VIDEO. Adina Buzatu ne face ținuta pentru masa de Paște: “Nu arată bine să ai decolteul până la buric!”

Adina Buzatu, stilistă română specializată în vestimentația masculină și nu numai, a vorbit despre ținuta pe care trebuie să o abordăm pentru masa de...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...
Ultima oră
Pe aceeași temă