16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialProcurorii Parchetului General: Dan Voiculescu a MINŢIT privind colaborarea sa cu Securitatea

Procurorii Parchetului General: Dan Voiculescu a MINŢIT privind colaborarea sa cu Securitatea

Procurorii Parchetului General au decis: Dan Voiculescu a mintit in legatura cu trecutul sau. Preşedintele fondator al Partidului Conservator nu a recunoscut că a fost colaborator al Securităţii, potrivit B1.ro.

Totuşi, Voiculescu scapă de acuzaţiile de fals în declaraţii, deoarece procurorii au apreciat că declaraţia mincinoasă privind relaţia sa cu securitatea nu a produs efecte juridice.

Pe 10 martie 2011, judecătorii instanţei supreme au decis, definitiv, că Dan Voiculescu a colaborat cu Securitatea. Preşedintele de onoare al Partidului Conservator nu şi-a recunoscut însă statutul. O lună mai târziu, un cetăţean din judeţul Gorj, Constantin Ţăpuş a făcut o plângere penală împotriva lui Voiculescu acuzându-l de flas în declaraţii.

Constituţia nu interzice însă colaboratorilor cu fosta Securitate să participe la alegeri şi să activeze ca senatori sau deputaţi în Parlament. Procurorul Daniela Matei arată în rezoluţia prin care a decis neînceperea urmăririi penale în cazul lui Voiculescu faptul că:

“Infracţiunea de fals în declaraţii constă în declararea necorespunzătoare a adevărului făcută unui organ sau instituţii (…) în vederea producerii unor consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte pentru producerea acelei consecinţe”, potrivit Danielei Matei, procuror la Parchetul General.

Cu alte cuvinte, procurorii au apreciat declaraţia sa drept una mincinoasă, dar care nu a produs efecte juridice.

Cele mai citite

Germania susține că a fost victima unui atac cibernetic rusesc. Berlinul avertizează că vor exista consecințe

Berlinul a acuzat vineri hackeri ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic intolerabil împotriva membrilor Partidului Social-Democrat german şi a avertizat că vor...

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit. Tradiții și obiceiuri

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, a fost răstingnit pe cruce și a fost dus în mormânt. Conform...

Premieră mondială: Urangutan care își tratează rana cu o plantă

Un urangutan din Indonezia a fost văzut în timp ce îşi trata o rană cu o plantă medicinală, fiind pentru prima dată în lume...
Ultima oră
Pe aceeași temă