Manifestarea va începe în jurul orei 14.45, în apropierea Biserica Franceză Sacré Coeur, unde va avea loc sfințirea ramurilor, simbol al sărbătorii
Arhiepiscopia Romano-Catolică de București organizează, duminică, tradiționala procesiune de Florii, eveniment religios care va reuni credincioși, preoți și persoane consacrate din București și zonele apropiate.
Manifestarea va începe în jurul orei 14.45, în apropierea Biserica Franceză Sacré Coeur, unde va avea loc sfințirea ramurilor, simbol al sărbătorii. Participanții vor porni apoi în procesiune pe un traseu ce traversează bulevarde importante din centrul orașului, inclusiv Bd. Aviatorilor, Piața Victoriei și Calea Victoriei, până la Catedrala Sf. Iosif. La sosirea la Catedrală, estimată în jurul orei 16.00, va fi celebrată Sfânta Liturghie, oficiată de Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București.
Reprezentanții Arhiepiscopiei subliniază că Duminica Floriilor marchează intrarea lui Isus Cristos în Ierusalim și deschide Săptămâna Sfântă, perioada centrală a calendarului creștin care culminează cu sărbătoarea Paștelui.
Pentru desfășurarea în siguranță a evenimentului, Brigada Rutieră va institui restricții temporare de circulație. Traficul va fi limitat pe strada Cpt. Demetriade și pe segmentele de drum incluse în traseul procesiunii, circulația urmând să fie dirijată pe măsură ce participanții înaintează.
Autoritățile le recomandă șoferilor să manifeste prudență, să respecte indicațiile polițiștilor și să evite zonele afectate, iar pietonilor să circule doar pe trotuare și să traverseze regulamentar.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube