8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialProblemele unui pensionar cu 31.000 RON pe lună

Problemele unui pensionar cu 31.000 RON pe lună

La 52 de ani şi cu o pensie lunară de peste 30.000 lei (indexabilă cu inflaţia), pilotul Constantin Voicu se bucură din plin de o a doua tinereţe: zboară de plăcere, face baby-sitting, îşi împrumută prietenii cu bani, îi dă fiicei 4.000 de lei pe lună şi investeşte în imobiliare. Recunoaşte că pensia pe care o are „nu e morală, dar e legală” şi crede că, în realitate, ar merita maximum 6.000 de lei.

Ne dăm întâlnire la pensionarul Constantin Voicu (52 ani) acasă, undeva în apropierea Casei Poporului, unde are şi „un mic birou”. Apăs scurt pe butonul soneriei şi poarta automată  se deschide, dezvăluind privirii un Ford Focus argintiu. Pătrund în curte. Nu e vila din stânga (pe asta a închiriat-o), ci cea din fundul curţii. Voicu mă invită să mă aşez pe fotoliul de piele din faţa biroului. Atacăm tema, una delicată pentru toţi pensionarii, fie ei din prostime sau de lux. Între 2005 şi 2009, Constantin Voicu  a fost director general al Aeroclubului României şi a putut să-şi croiască singur o pensie „pe măsură”: „Legea este foarte largă şi spunea că poţi să-ţi alegi media veniturilor pe o perioadă de trei luni de zile consecutive din anul premergător pensionării. Dacă-ţi alegi perioada de trei luni vara, la aviaţia sportivă, unde se zboară mai mult, evident că pensia este mare; dacă ţi-o alegi iarna, când avioanele stau în hangare, pensia este mică. Poate că aici este partea morală:  ce-ţi alegi,(râde), că puteai să-ţi alegi ori pe-aia mică, ori pe cea mare…

Nu cred că alţii în locul meu sau în locul altor colegi de-ai mei, aviatori sau magistraţi, alegeau partea cea mai rea dintr-un an, încât să aibă o pensie mai mică”. În ultima vară de slujbaş la stat, Constantin Voicu a muncit pe brânci ca să acumuleze cât mai multe ore de zbor, răsplătite cu sporuri ce au făcut salariul să-i urce până la cer: 400 de milioane de lei vechi lunar. Luând ca bază de calcul acest venit uriaş, i-a ieşit, din socoteli, pensia de 31.000 lei (brut). Dacă Voicu şi-ar fi ales ca bază de calcul cele mai prost remunerate trei luni din anul premergător pensionării, ar fi avut un venit de „numai” 5000 lei. Pensionarul de lux e sincer: „Nu-i moral , dar e legal. De aceea, deşi poate vi se pare suspect, eu nu voi comenta niciodată dacă se schimbă legea şi mi se taie pensia”. Până atunci superpensionarul îşi face plinul, în doar 15 luni pilotul acumulând 110.000 USD, echivalentul a 556 de pensii medii. Dacă ţinem cont că, în cazul bărbaţilor, speranţa de viaţă după pensionare este de 14,7 ani, Constantin Voicu a reuşit într-un an şi trei luni să sugă din fondul de pensii cam cât trei români obişnuiţi în toată viaţa lor de pensionari.

Înconjurat de profitori

De 15 luni încoace, Constantin Voicu spune că trăieşte o mini-dramă: „Pensia nu mi-a schimbat nimic în bine, dar în rău mi-a schimbat viaţa şi vă spun de ce. Pentru că a început o invidie din partea oamenilor şi au apărut comentarii de care nu credeam că o să am parte. Aţi văzut şi dumneavoastră (n.r. – pensionarul face referire la declaraţiile lui Radu Berceanu din ziua moţiunii de cenzură când i-a prezentat cazul în Parlament). Apoi, au început unii să-mi ceară să le fac şi lor diverse plăţi. Prieteni de-ai mei vin la mine cu o abordare de genul: «Ştiu că tu ai mai mulţi bani decât au alţii şi tu ai de unde să dai» iar modul ăsta de-a pune problema m-a deranjat foarte mult şi am rămas dezamăgit”. Brusc începe să se bâlbâie, lasă capul în jos şi, la cei 52 de ani ai săi, pilotul pensionar izbucneşte în plâns: „Am o fiică de 22 de ani din prima căsătorie. După ce-a auzit că am pensie mare, până şi fiică-mea a dat special la facultate ca să obţină pensie de întreţinere până la împlinirea vârstei de 25 ani. Are 22 de ani şi s-a învăţat să nu muncească, fiindcă ştie că primeşte din pensia mea 4.000 de lei în fiecare lună”.

Muncă voluntară

Ce face pensionarul de 52 de ani cât e ziulica de lungă? Fiindcă are timp liber berechet, Constantin Voicu încearcă să-şi anihileze sentimentul de vină întorcând mici favoruri comunităţii care l-a pensionat: „De ce partea «morală» e un pic îndulcită de mine? Pentru că din aprilie 2009, de când am ieşit la pensie am zburat non-stop la Aeroclubul României la Clinceni, ca instructor voluntar. Am zburat inclusiv în noiembrie, pe frig, şi, repet, fără să iau bani. Şi mă duc cu maşina mea acolo şi pe timpul meu. Am cam 180 de ore până acum. Probabil că dacă aveam statut de angajat ar fi trebuit să iau 6.000-7.000 de lei pe lună. Dar nu cer nimic nimănui”. În schimb, pilotul se simte răsplătit sufleteşte: „Vă spun ce e fantastic, faptul că vin acasă de la aerodrom şi beau o bere fără să mă gândesc  dacă a mai fost vreun accident în ţară, cum era până în 2009 când am ieşit la pensie, dacă mai fură careva cabluri şi cad sistemele de telefonie de pe aerodromuri, dacă, Doamne, fereşte moare vreun pilot sau e lovit”.

Pensionar tânăr, tată-model

Pensionarul Constantin Voicu zboară în fiecare zi până la ora 13.30, după care se întoarce acasă, unde îl aşteaptă alte responsabilităţi: „Soţia mi-a spus că după prânz nu mă mai lasă să zbor pentru că avem un copil de 9 ani şi trebuie să stau cu el…  Ideea e că statistica spune că din cinci părinţi, patru nu-şi văd copilul decât seara. Ieşind la pensie devreme, cum a spus Berceanu (râde), am şansa să mă ocup de copil.

Când pensia joacă rolul unui fond de investiţii

În perioada de activitate, Voicu câştiga în medie 100 milioane de lei vechi pe lună. Acum, la pensie, câştigă de două ori şi jumătate mai mult şi poate să investească „excedentul” în afaceri. “Standardul de viaţă de când am ieşit la pensie a crescut un pic, însă  picul l-am pus deoparte, pentru un proiect de investiţii. Dar nu ştiu câţi dintre colegii mei care s-au pensionat au făcut la fel ca mine. Unii şi-au luat gipane. Iarăşi, foarte mulţi spun să-ţi trăeşti clipa. Eu am strategia proprie”. Gândire sănătoasă, pe termen lung, lucru cât se poate de natural, la 52 de ani: „Din bănuţii ăştia mă apuc să repar aici, în curte, să demolez o parte veche, s-o refac şi să bag chiriaşi, pentru că eu am o altă politică vis-à-vis de investiţii financiare decât cea a guvernelor actuale şi foste. Merg pe ideea că atunci când ai un ban în plus trebuie să-l investeşti obligatoriu”.

Cum aşteaptă tăierea

Încă de dinainte de a se retrage din activitate, Constantin Voicu bănuia că pensiile aviatorilor sunt prea frumoase ca să dureze la infinit: „Mi-am dat seama că o să fie o recalculare chiar de când a apărut legea specială. Apăreau nişte articole interesante acolo, că va ţine pasul cu inflaţia. Era singura pensie care ţinea pasul cu inflaţia, ceea ce mi se părea incorect”. În drum spre poartă, aviatorul îmi vorbeşte despre iminenta tăiere a pensiilor: „Poate luna viitoare. Pentru mine e o uşurare, pentru că am văzut că e un lucru trist pentru mine”.  

 

Pensiile speciale rămân neatinse jumătate de an

Aplicarea legii care vizează recalcularea pensiilor „de lux” va dura între două şi şase luni. Aproape 140.000 de beneficiarii, ai pensiilor speciale provin în principal din serviciile de apărare (Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, SRI), iar 8.300 sunt foşti angajaţi din aeronautică, magistratură, diplomaţie, Parlament etc. Potrivit declaraţiilor ministrului  Muncii, Mihai Şeitan, în cazul ultimei categorii recalcularea pensiilor se va realiza la sfârşitul lunii august, procedura fiind mai simplă deoarece „foştii angajaţi au plătit pe durata serviciului contribuţii la pensia de asigurări sociale”. Pensiile speciale plătite în cazul acestora  au fost stabilite prin însumarea pensiei cuvenite de asigurări sociale şi 80% din veniturile pe care le-au avut în ultimele luni de lucru. În schimb, pentru categoria celor din serviciile de apărare pensiile nu vor putea fi recalculate mai devreme de sfârşitul anului. „Militarii, poliţiştii şi angajaţii serviciilor de informaţii nu au avut, conform legii, obligaţia de a contribui la pensiile de asigurări sociale. Putem spune că ei au fost obligaţi să nu contribuie la fondul de pensii şi nu este vina lor. În această situaţie, recalcularea pensiilor va dura mai mult, se va putea realiza în cinci-şase luni de la intrarea în vigoare a legii. Se va face o recalculare a pensiilor în funcţie de soldă, de salariu, după modul în care au fost retribuiţi. Probabil până la sfârşitul anului recalcularea va fi încheiată”, ne-a declarat Mihai Şeitan. (R.C.)

 

Top 5 pensii de lux:

fost magistrat: 37.240 lei

fost pilot: 31.800 lei

fost pilot: 31.400 lei

fost pilot: 28.500 lei

fost pilot: 27.700 lei

pensia medie în România: 678 lei

 

Top 5 al categoriilor cele mai speciale de pensionari:

1566 de piloţi cu pensia medie 91.600 lei

2.749 de magistraţi cu pensia medie 8.700 lei

311 lucrători la Curtea de Conturi cu pensia medie 5.500 lei

697 diplomaţi cu pensia medie 4.230 lei

511 parlamentari cu pensia medie 3.630 lei

 

De ce se pensionează piloţii de tineri

Constantin Voicu explică de ce piloţii se pensionează de tineri: “De la Vlaicu încoace, piloţii ies la pensie la 50 de ani, lucru firesc pentru că e consumul nervos şi fizic foarte mare şi implică şi nişte riscuri majore şi boli profesionale: spatele, ficatul, inima, toate-ţi sunt afectate la acrobaţie, nu-i o glumă”. Pensiile sunt tot o chestie de tradiţie:  „Pot să recurg la istorie ca să vă răspund, pentru că iau istoria ca obiectivă. În 1975 a ieşit la pensie pilotul veteran Constantin Manolache cu 7.500 de lei pe lună, când pensia medie era în jur de o mie şi ceva. Pentru că atunci când zbori îţi asumi anumite riscuri şi recompensa  e financiară pe loc, dar şi în sensul pensiei ulterioare”.

Cele mai citite

SRI va gestiona sistemul informatic al ANAF

Proiectul de lege privind gestionarea sistemului informatic al ANAF de către SRI a primit un raport favorabil din partea comisiilor de specialitate și se...

Rusia – Ucraina, ziua 765: G7 se angajează să întărească apărarea aeriană a Kievului

Miniştrii de Externe ai statelor din G7 s-au angajat astăzi "să întărească mijloacele de apărare aeriană ale Ucrainei" împotriva atacurilor Rusiei, informează AFP.În comunicatul...

Presa din Israel, despre presupusul atac asupra Iranului

Presupusul atac asupra Iranului ar trebui interpretat ca un avertisment adresat Teheranului cu privire la capacităţile ofensive ale Israelului şi ca un semn că Israelul...
Ultima oră
Pe aceeași temă