20.8 C
București
sâmbătă, 11 iulie 2026
AcasăPoliticăGuvernul Tomac prinde contur. Lista miniștrilor, trimisă partidelor

Guvernul Tomac prinde contur. Lista miniștrilor, trimisă partidelor

Lista propunerilor pentru Ministere cuprinde nume din domenii, precum administrație, diplomație, economie și mediul academic

Premierul desemnat Eugen Tomac a transmis partidelor parlamentare lista persoanelor propuse pentru viitorul Cabinet, în încercarea de a obține sprijinul necesar pentru formarea noului Guvern.

Structura Guvernului Tomac include trei funcții de vicepremier. Doi dintre cei propuși pentru aceste poziții, Valeriu Nistor și Bogdan Dumitru, ar urma să ocupe funcții fără portofoliu, în timp ce Sorin Costreie ar deveni vicepremier și ministru al Educației și Cercetării. Lista propunerilor pentru Ministere cuprinde nume din domenii, precum administrație, diplomație, economie și mediul academic.

Pentru Ministerul Afacerilor Interne este propus Tiberiu Trifan, portofoliul Finanțelor ar urma să fie preluat de Ionuț Simion, iar Transporturile ar reveni lui Ionuț Mașala.

La Justiție este nominalizat Cosmin Soare-Filatov, iar Ministerul Apărării Naționale ar urma să fie condus de Dănuț Sebastian Neculăescu. Externele ar reveni diplomatului Luca Niculescu.

În zona economică, Florin Duma este propunerea pentru Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, iar Ministerul Energiei ar urma să fie coordonat de Andrei Covatariu.

Pentru Sănătate este propus Ștefan Drăgosloveanu, Agricultură – Nicolae Istudor, iar Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene – Carmen Moraru.

Lista mai include propuneri pentru Mediul, Muncă, Dezvoltare, Cultură și alte domenii-cheie ale administrației centrale.

Eugen Tomac a prezentat recent și direcțiile programului său de guvernare, susținând că România trebuie să continue reformele economice și măsurile de ajustare bugetară, dar și să creeze un cadru mai favorabil pentru antreprenori.

Viitorul cabinet depinde însă de negocierile politice din Parlament, în condițiile în care PNL, USR și AUR au anunțat deja că nu vor vota acest guvern.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Gigi Hadid și Bradley Cooper, apariție discretă la Paris în timpul Haute Couture Week. Cei doi au luat cina alături de Pedro Pascal

Gigi Hadid și Bradley Cooper continuă să atragă atenția la fiecare apariție publică. După ce au participat la mult comentata nuntă a lui Taylor...

Guvernul nu se negociază ca o pradă. Se construiește

Dacă liderii intră la Cotroceni doar pentru a-și repeta veto-urile, întâlnirea nu va produce un guvern, ci încă o fotografie de familie, urmată de...

Horoscop de weekend, 11-12 iulie 2026: ce se întâmplă la mijlocul verii

Horoscop 11-12 iulie 2026. Weekendul aduce un context favorabil pentru clarificarea unor situații care au rămas nerezolvate în ultimele săptămâni. Pentru unele zodii, perioada...
Ultima oră
Pe aceeași temă