27.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialProbleme tehnice la inaugurarea TGV-ului turcesc, cu Erdogan în prim-plan

Probleme tehnice la inaugurarea TGV-ului turcesc, cu Erdogan în prim-plan

Primul tren de mare viteză (TGV) care asigură o legătură Ankara-Istanbul, la bordul căruia se afla şi premierul Recep Tayyip Erdogan, a fost nevoit să se oprească timp de o jumătate de oră, în urma unui incident tehnic care a avut loc pe traseul inaugurat vineri.Trenul a fost oprit în apropiere de localitatea Izmit, lângă Istanbul, din cauza unor probleme la cabluri, au anunţat posturile turceşti de televiziune.

Inginerii s-au precipitat să rezolve problema, iar trenul şi-a reluat drumul către Istanbul, după această "haltă" forţată de aproximativ 30 de minute, care a provocat mare jenă autorităţilor turceşti, după ce acestea au fost nevoite să amâne succesiv proiectul în ultimii ani."În pofida tentativelor de sabotaj, blocajelor, întârzierilor, am încheiat construirea liniei şi am dat-o în folosinţă astăzi (vineri)", a declarat Erdogan, la Eskisehir, la jumătatea drumului dintre principalele oraşe turceşti.Erdogan, al cărui Partid pentru Justiţie şi Dezvoltare (AKP, islamo-conservator) domină viaţa politică de peste zece ani, depune eforturi să se prezinte ca omul care a transformat Turcia într-o ţară modernă, cu un nivel de trai comparabil cu cel al vecinilor europeni.

Reprezentantul căilor ferate turceşti Suleyman Karaman, citat de postul de televiziune NTV, a anunţat că o anchetă urmează să fie deschisă cu privire la incidentul de vineri, deoarece, susţine el, până în prezent nu s-a produs nicio problemă de acest tip.

Proiectul legăturii feroviare de mare viteză Istanbul-Ankara, cu o lungime de peste 500 de kilometri, a costat 4,25 miliarde de dolari. Început în 2003, imediat după venirea la putere a AKP, el a fost terminat abia 11 ani mai târziu.

Cele mai citite

reînnoiește aspectul pereților exteriori ai locuinței tale

Zugrăvirea exterioară a casei este un proiect îndelungat și complex, dar care, la final, oferă...

VIDEO. Macron și Xi cer un armistițiu olimpic

Preşedinţii Franţei şi Chinei, Emmanuel Macron şi Xi Jinping, au pledat pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor...

Cod galben de furtuni, pentru 24 de județe și Capitală. HARTA

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de...
Ultima oră
Pe aceeași temă