11.3 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialPrinţul Charles împlineşte, joi, 65 de ani

Prinţul Charles împlineşte, joi, 65 de ani

Prinţul Charles al Marii Britanii împlineşti, joi, 65 de ani. Prinţul de Wales îşi va sărbători aniversarea în Sri Lanka, unde va prezida deschiderea summit-ului şefilor de guvern din Commonwealth-ul britanic.

Cel mai longeviv prinţ moştenitor îi ţine astfel locul Reginei Elisabeta, care, din cauza vârstei înaintate, lasă în sarcina fiului său tot mai multe îndatoriri regale. Potrivit presei din Regat, suverana îl pregăteşte astfel pe prinţ pentru preluarea tronului – pregătire care pentru Charles a durat aproape întreaga sa viaţă, conform Digi 24.

De astăzi, prinţul Charles a devenit oficial pensionar. Moştenitorul coroanei britanice şi-a făcut cerere de pensionare cu câteva zile înaintea împlinirii frumoasei vârste de 65 de ani.

Suma simbolică pe care acesta o va primi, de 175 de lire sterline, va fi însă donată unor organizaţii caritabile pentru bătrânii aflaţi în dificultate, anunţă presa din Regat.

Jurnaliştii comentează însă maliţios că prinţul a ieşit la pensie deşi nici măcar nu şi-a început munca pentru care a fost pregătit, aceea de a o înlocui pe longeviva Regină Elisabeta.

Citeşte şi: Prinţul Charles ar putea vizita Delta Dunării

Născut în 1948, Charles a devenit prinţ moştenitor la vârsta de numai trei ani, odată cu urcarea pe tron a Reginei Elisabeta. Primul din cei patru copii ai suveranei, acesta a devenit Prinţ de Wales patru ani mai târziu, fiind învestit ca atare abia în 1969. Doi ani mai târziu, prinţul a început serviciul în Marina Regală unde a rămas până în 1976.

În 1981, prinţul Charles s-a căsătorit cu Lady Diana, în urma căreia au venit pe lume doi copii: prinţul William, Duce de Cambridge, şi prinţul Harry de Wales. În 1996, mariajul celor doi ia sfârşit, iar un an mai târziu Lady Di moare într-un accident de maşină.

Prinţul Charles îşi reface repede viaţa, iar în 2005 se căsătoreşte cu Camilla Parker Bowles, care devine astfel Ducesă de Cornwall. După acest moment, prinţului Charles a început să se dedice tot mai mult activităţilor caritabile, dar şi unei campanii tot mai susţinute pentru grija faţă de mediul înconjurător.

Cele mai citite

Misterul surdității lui Bethoven se dezvăluie

Se spune că marile genii ale umanității ard rapid! Creează opere monumentale și se sting devreme. Despre viața și simfoniile lui Beethoven s-au scris...

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă