17.3 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialPrinţul Charles face reclamă Transilvaniei

Prinţul Charles face reclamă Transilvaniei

Prinţul Charles promovează ­într-un mesaj video Transilvania şi face un apel pentru salvarea acestei „bogăţii unice” în lume.

O serie de evenimente cu tema  „Transilvania – pierdută şi regăsită” vor fi organizate  în această săptămână la Ambasada României din Washington, în cadrul unui program de promovare a patrimoniului românesc ce va debuta cu un mesaj video înregistrat de Prinţul Charles, un cunoscător al situaţiei satelor săseşti din ţara noastră.

„Am fost fascinat de această parte a lumii magică”

Prinţul Charles s-a familiarizat cu problemele satelor din Ardeal (multe părăsite de cei care le-au ridicat încă înainte de 1989), implicându-se în refacerea mai multor case şi încercând să-i convingă pe cei rămaşi sau veniţi în aceste locuri de valoarea tradiţională şi unicitatea acestora. „Încă de la prima mea vizită în Transilvania, în 1997, am fost fascinat de acestă parte magică a lumii, ascunsă în estul Europei, în inima României. Transilvania este un loc de o frumuseţe specială, plin de bogăţii culturale”, îşi începe mesajul Prinţul Charles.

 

„Mai sunt multe de făcut în Transilvania şi în întreaga Românie”

Conferinţa de la Washington, „Transilvania – pierdută şi regăsită” va fi însoţită şi de o expoziţie ce va fi deschisă până la sfârşitul acestei luni şi este organizată de „Fundaţia Mihai Eminescu”. Prinţul Charles este unul dintre cei mai importanţi şi fervenţi susţinători ai fundaţiei, patronând de 10 ani activităţile acesteia. Moştenitorul coroanei britanice şi-a exprimat în mai multe ocazii ataşamentul faţă de Transilvania şi admiraţia pentru proiectele desfăşurate în domeniul restaurării caselor şi păstrării obiceiurilor şi meşteşugurilor tradiţionale din vechile sate săseşti. Prima intervenţie a Prinţului Charles în favoarea acestei cauze a avut loc în urmă cu mai bine de 21 de ani, la începutul anului 1989, când a ajutat fundaţia să aducă în atenţia publicului planurile de sistematizare ale guvernului comunist. Prinţul de Wales a cumpărat în 2006 o casă săsească în satul Viscri, din secolul al XVIII-lea, cu cinci dormitoare, transformând-o într-o casă de oaspeţi. În 2008 a cumpărat o altă casă, în satul Valea Zălanului din Covasna. Acţiunile concertate pe renaş­terea satelor săseşti, dar şi transformarea lor în societăţi rurale de sine stătătoare pot reînvia comunităţile prin atragerea turiştilor – dar fără intervenţii agresive, ci păstrându-se specificul tradiţional şi mediul.

„De-a lungul acestui deceniu Fundaţia s-a ocupat de siguranţa viitorului şi de protejarea tradiţiilor satelor săseşti din Transilvania, la fel de mult ca de mediul în care există. Acest proiect inovativ este un succes şi sperăm să conserve şi să revitalizeze aceste aşezări extraordinare, ajutându-le să prospere fără să îşi piardă inestimabilele valori culturale, istorice şi de mediu. Satele săseşti (…) păstrează o caracteristică specifică vieţii, oamenii fiind intim legaţi de peisaj prin modul în care îşi cultivă pământul, îşi construiesc casele şi îşi spun poveştile, prin felul în care îşi organizează activităţile sezoniere. Acestea sunt motivele foarte importante care m-au încântat şi care m-au determinat să ajut activitatea fundaţiei, aceea de a conserva satele şi peisajele care au un potenţial ce poate inspira lumea modernă”, mai adaugă Prinţul Charles.  În final, Prinţul Charles face un apel general, atrăgând atenţia asupra faptului că acest patrimoniu nu este numai unul al României ci şi al întregii lumi: „La fel ca mine, sper că şi voi veţi înţelege  că încă mai sunt multe de făcut în Transilvania şi în întreaga Românie, care are un bogat patrimoniu multi-etnic, pentru a fi siguri că aceste unice bogăţii culturale naţionale nu sunt pierdute. Dacă aceste locuri dispar nu o să fie o tragedie doar pentru locuitorii din Transilvania, ci şi o pierdere pentru întreaga umanitate”.

Cele mai citite

Două jucătoare din România, în optimile de finală ale turneului de la Roma

România are două jucătoare calificate în optimile de finală ale turneului WTA de la Roma, după ce Sorana Cîrstea și Irina Begu și-au câștigat...

Starea actorului Florin Piersic se ameliorează

Starea actorului Florin Piersic se ameliorează dar pacientul rămâne internat în spital, au anunțat, duminică, 12 mai 2024, atât conducerea spitalului cât și ministrul...

Bursa de la Bucureşti a câştigat 1,86 miliarde de lei la capitalizare, în această săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat 1,86 miliarde de lei la capitalizare, în această săptămână, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a crescut cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă