În perioada în care o serie de ţări vest-europene au decis interzicerea purtării vălului islamic, din 2011, în Franţa, a apărut un artist necunoscut care pune văl peste toate reclamele care îi ies în cale şi luptă pentru drepturile minorităţilor.
Fie că în afişele stradale apar personaje feminine sau masculine, parizienii le găsesc în fiecare dimineaţă acoperite cu o burqa neagră mult mai scurtă decât este regulamentar, având în vedere faptul că grafferul le lasă descoperite de la piept în jos. Artistul necunoscut care lucrează la adăpostul întunericului îşi semnează operele cu numele de Prinţesa Hijab, hijabul fiind chiar vălul islamic interzis prin lege. Afişele sale favorite sunt cele în care apar femei şi bărbaţi pe jumătate goi, cum sunt reclamele la lenjerie, de pildă. Artistul le acoperă capul, lăsându-le în
rest goliciunea la vedere. Prinţesa Hijab a devenit deja celebră, ziare şi jurnale de ştiri din întreaga lume acordându-i spaţii ample. Operele sale de „guerilla nikab” au fost expuse de la New York la Viena şi au declanşat dezbateri asupra feminismului, a drepturilor omului şi a fundamentalismului. Iar faptul că identitatea sa este învăluită în mister a aprins şi mai mult imaginaţia presei. Cine este Prinţesa Hijab? E femeie sau bărbat? Este musulmană fundamentalistă sau doar o luptătoare pentru drepturile omului?
Prinţesa ar putea fi prinţ
Jurnaliştii de la „The Guardian” au tras lozul cel mare, Prinţesa Hijab fiind de acord să se întâlneacă cu ei într-o staţie de metrou din Paris, unul dintre locurile sale de „muncă” preferate. Numai că Prinţesa a venit la întâlnire deghizată, purtând o geacă cu glugă şi perucă neagră, lungă, ce-i acoperea complet faţa. Jurnaliştii britanici au suspectat-o pe Prinţesă ca fiind de fapt un Prinţ din pricina vocii joase cu care le-a vorbit şi a constituţiei atletice. Cert este că nu poartă hijabul care i-a devenit brand, cel mai probabil fiind deci vorba despre un bărbat care şi-a făcut însă un ţel din lupta împotriva legii ce interzice burqa în Franţa. „Adevărata identitate din spatele lui Princess Hijab nu are nici o importanţă”, a spus vocea răguşită din spatele perucii. „Personajul creat trece în prim-plan şi este vorba de o alegere artistică. Am început să fac acest lucru când aveam 17 ani. Desenam femei care poartă văluri pe skateboard-uri şi alte obiecte grafice, când am simţit că vreau să mă confrunt cu lumea exterioară.”
Operă perisabilă
Primul graffiti cu văluri al Prinţesei Hijab datează din 2006 şi a reprezentat „nikabizarea” afişului promoţional al albumului celei mai celebre femei-rapper din Franţa, Diam. Interesant este că, după o vreme, cântăreaţa respectivă, printr-o stranie coincidenţă, chiar s-a convertit la islam, ea purtând acum în viaţa de zi cu zi hijabul cu care o îmbrobodise grafferul. Pentru că între timp s-au înăsprit măsurile de protecţie ale spaţiilor publicitare din metroul parizian, operele ciudatului artist au o viaţă foarte scurtă, de doar câteva ore. Din fericire, imediat după ce un pictorial publicitar este acoperit cu burqa, autorul îl fotografiază şi îl pune pe internet, spre deliciul fanilor. Din teama de a nu fi prinsă şi de a nu i se dezvălui identitatea, Prinţesa Hijab operează în ultima vreme mult mai rar în spaţiul public. Parisul nu se mai bucură decât de patru-cinci astfel de intervenţii de guerillă publicitară pe an. Întrebată de jurnaliştii de la „The Guardian” ce o mână în această luptă, Prinţesa Hijab a declarat că îi place să-şi provoace artistic compatrioţii, adăugând că nici un stil de îmbrăcăminte nu poate fi considerat în sine bun sau rău.
Graffiti-ul ca statement politic
La întrebarea dacă este o femeie musulmană, grafferul a răspuns evaziv: „Este Prinţesa Hijab o persoană religioasă? Nu ştiu. Lumea spirituală mă interesează, dar aceasta este o problemă personală, nu cred că îmi afectează munca. Religia mă interesează, musulmanii mă intereseză şi impactul pe care aceştia îl pot avea, artistic, estetic, în codurile care sunt peste tot în jurul nostru şi în special în modă”.
Prinţesa se consideră mai curând un artist al minorităţilor. Franţa are cea mai mare populaţie de musulmani din Europa, dar discursul predominant antiimigraţie şi recenta lege ce interzice burqa au dus la creşterea sentimentului de marginalizare resimţit de tinerii musulmani, ca de altfel de toate minorităţile.
„Dacă în graffitiurile mele ar fi fost vorba doar despre religie, ele nu ar fi avut un atât de mare impact. Dar eu cred că interzicerea purtării burqa oferă o imagine globală a problemei integrării minorităţilor în Franţa. «Libertate, egalitate, fraternitate» este un principiu republican, dar în realitate problema minorităţilor în societatea franceză nu a evoluat cu adevărat în ultima jumătate de secol. Străinii din Franţa sunt săracii, arabii, negrii şi, desigur, ţiganii”, este de părere grafferul francez.
Începând cu anul 2011, femeile musulmane din Franţa nu mai au voie să fie acoperite complet cu burqa în instituţiile publice, dar nici în transportul în comun, pe străzi, în magazine şi în întreprinderile private.
Guvernul francez susţine că aceasta măsură s-a luat din motive de securitate, dar şi că este o modalitate de a apăra drepturile femeilor şi de a le interzice bărbaţilor musulmani să-şi oblige soţiile şi fiicele să-şi acopere faţa.
