11.1 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialPrețul unui apartament din Manhattan a trecut de două milioane de dolari

Prețul unui apartament din Manhattan a trecut de două milioane de dolari

Prețul mediu de vânzare al unui apartament din Manhattan a depășit două milioane de dolari în acest an, pentru prima dată în istorie, informează miercuri Reuters citată de Agerpres.

Potrivit estimărilor, prețurile ar urma să stagneze în anul 2017 după ce s-au dublat în ultimul deceniu.

Potrivit portalului CityRealty, specializat pe piața imobiliară din New York, prețurile sunt influențate de creșterea vânzărilor de locuințe-condominiu cu o valoare de cel puțin 10 milioane de dolari. Directorul de cercetare de la CityRealty, Gabby Warshawer, susține că deschiderea clădirii 432 Park Avenue, un bloc de locuințe cu 96 de etaje, promovat de dezvoltatori drept cea mai mare clădire de locuințe din cele două Americi, a împins în sus prețurile. Un număr de 52 din cele 75 de locuințe din acest turn care au fost vândute până acum au fost adjudecate pentru o sumă de peste 10 milioane de dolari, iar unele locuințe sunt evaluate chiar la peste 40 de milioane de dolari.

Prețul apartamentelor din Manhattan a crescut în fiecare an de după 2011, dar ar urma să stagneze anul viitor ca urmare a lipsei de clădiri noi, mari și scumpe, susține CityRealty.

Pe baza examinării datelor Departamentului de Finanțe al Primăriei din New York City, CityRealty a ajuns la concluzia că prețul mediu al unei locuințe-condominiu din zona Manhattan, excluzând Harlem și zonele învecinate, a urcat până la 2,2 milioane de dolari în 2016, de la nivelul record de 1,9 milioane de dolari înregistrat în 2015.

Pentru întregul Manhattan, prețul mediu de vânzare este de 2,1 milioane de dolari. Prețul mediu pentru toate apartamentele vândute în zona examinată a atins și el un record de 1,2 milioane de dolari, de la 1,1 milioane de dolari anul trecut.

CityRealty subliniază că prețul mediu al unui apartament în zona Manhattan este în prezent cu 91% mai mare decât în 2006.

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă