14 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialPreședintele Ucrainei cere negocieri la Minsk

Președintele Ucrainei cere negocieri la Minsk

Președintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a cerut organizarea de negocieri la Minsk în cursul zilei de joi pentru deschiderea accesului la locul prăbuşirii MH17.

"Petro Poroşenko s-a adresat preşedintelui belarus, Aleksandr Lukaşenko, pentru a-i propune să coopereze în vederea unei întâlniri la Minsk, pe 31 iulie", între fostul preşedinte ucrainean Leonid Kicima, ambasadorul rus în Ucraina Mihail Zurabov şi un reprezentant OSCE, a anunţat preşedinţia ucraineană într-un comunicat, după o convorbire telefonică între Lukaşenko şi Poroşenko, transmite Mediafax.

Potrivit Belta, Lukaşenko a aprobat această iniţiativă.

Convorbirea dintre cei doi lideri a avut loc la iniţiativa lui Poroşenko, a precizat preşedinţia belarusă.

Experţii olandezi şi australieni responsabili cu ancheta în cazul prăbuşirii avionului malaysian în Ucraina au fost nevoiţi marţi să renunţe din nou să se deplaseze la locul catastrofei, din cauza luptelor din proximitate, a anunţat Ministerul olandez al Justiţiei.

În acest context, premierul olandez, Mark Rutte, l-a sunat marţi pe Poroşenko, pentru a cere încetarea confruntărilor în apropiere de locul prăbuşirii avionului malaysian, în estul Ucrainei.

Cele mai citite

Rareș Bogdan, atac la Nicușor Dan: A-i da un vot înseamnă a-l arunca pe apa sâmbetei

"Este important Bucureștiul și îl sprijinim cu toată forța pe Sebastian, dar în următoarele 40 de zile sper să nu va trebui să răspundem...

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...

Aeronava cu Lumina Sfântă de la Ierusalim a aterizat la București la ora 18.23

Aeronava care aduce Lumina Sfântă de la Ierusalim a aterizat, în această seară, în România. Avionul a aterizat la ora 18.23, potrivit antena3.ro. Delegația care...
Ultima oră
Pe aceeași temă