11.1 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialPreședintele Serbiei l-a invitat pe Donald Trump la Belgrad. Ar putea semnifica...

Președintele Serbiei l-a invitat pe Donald Trump la Belgrad. Ar putea semnifica o reconciliere istorică, după bombardamentele NATO asupra Iugoslaviei

Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, i-a adresat liderului de la Casa Albă, Donald Trump, invitația oficială de a veni în vizită la Belgrad.

Potrivit site-ului B92, invitația către Trump a fost adresată în cadrul întâlnirii pe care președintele Vucic a avut-o, la Washington, cu vicepreședintele SUA, Mike Pence.

La această întâlnire s-au discutat, printre altele, chestiunea terorismului internațional, precum și aceea a relațiilor dintre Serbia și Rusia, care sunt, prin tradiție, foarte bune – spre deosebire de cele dintre Serbia și SUA, care sunt încă afectate de bombardamentele NATO asupra Iugoslaviei, din anul 1999.

Președintele Vucic a subliniat însă că SUA nu sunt un adversar al Serbiei și că, la rândul lor, "sârbii nu au o atitudine anti-americană".

La Washington, președintele Vucic a avut și întâlniri cu reprezentanții unor mari companii americane, printre care Cisco Systems, General Electric, NCR și Coca-Cola, care ar putea face investiții în Serbia.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă