Preลedintele Parlamentului European, germanul Martin Schulz, i-a cerut noului premier grec Alexis Tsipras sฤ înceteze sฤ o mai critice pe cancelarul german Angela Merkel ลi Guvernul sฤu, relateazฤ Mediafax.
Schulz a declarat pentru ediลฃia de duminicฤ a cotidianului german Die Welt cฤ a transmis aceastฤ recomandare în timpul întrevederilor pe care le-a avut sฤptฤmâna trecutฤ cu Alexis Tsipras, care vrea sฤ renegocieze datoria masivฤ a Greciei.
"I-am recomandat cu insistenลฃฤ sฤ se calmeze pe plan verbal. Acest lucru nu îl ajutฤ cu nimic", a declarat Martin Schulz.
"Tsipras ar fi mai inspirat sฤ înceteze atacurile împotriva Angelei Merkel", a declarat el, adฤugând cฤ Guvernul german, printre alลฃii, va fi cel care îl va ajuta.
Germania a reiterat dupฤ alegerile care l-au adus la putere pe liderul Syriza, partid al stângii radicale antiausteritate, cฤ aลteaptฤ de la Grecia sฤ îลi onoreze angajamentele în materie de reforme economice ลi fiscale.
Germania a suportat cea mai mare parte a datoriei greceลti, iar cancelarul german a exclus sâmbฤtฤ într-un interviu acordat presei o "nouฤ ลtergere" a datoriei aลa cum vrea Alexis Tsipras.
Martin Schulz, care a fost primul oficial european primit de noul premier grec la Atena, joi, a declarat cฤ germanii nu sunt singurii sceptici cu privire la evoluลฃia actualฤ a Greciei, ci întreaga Uniune Europeanฤ îลi pune întrebฤri.
"Unora poate cฤ le place sฤ critice germanii dar este o viziune pe termen scurt care nu permite progrese", a apreciat el.