Europa cu mai multe viteze nu vizează crearea unei noi Cortine de Fier, a afirmat, vineri, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, la finalul Consiliului European, potrivit Agerpres.
”Am remarcat, nu fără surpriză, că acest lucru este văzut de anumiți colegi ca o introducere a unei noi linii de divizare, ca o nouă Cortină de Fier între Est și Vest. Nu aceasta este intenția. Sper că va veni o zi când britanicii vor urca din nou în barca’ europeană”, a subliniat Juncker într-o conferință de presă la Bruxelles.