28.8 C
București
joi, 2 iulie 2026
AcasăSpecialPreședintele BCE, despre finanțarea băncilor elene: Nu şantajăm Grecia

Președintele BCE, despre finanțarea băncilor elene: Nu şantajăm Grecia

Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE) Mario Draghi a respins, luni, în Parlamentul European, ideea că instituţia pe care o conduce şantajează Grecia prin tăierea canalelor obişnuite de finanţare a băncilor elene, informează Mediafax.

„Daţi-mi voie să nu fiu de acord. Dacă şantajăm Grecia? Este prea mult spus. BCE are o expunere de 104 miliarde de euro faţă de Grecia. Suma reprezintă 65% din PIB-ul Greciei şi cea mai mare expunere din zona euro”, a spus Draghi.

Şeful BCE a respins însă că BCE ar avea un comportament incorect faţă de statul elen.

Ulterior, Draghi a precizat că expunerea BCE la Grecia a crescut de peste două ori, de la 50 de miliarde de euro în decembrie.

Între întrebările adresare de europarlamentari s-au mai aflat dificultăţile de finanţare ale Greciei şi dacă banca centrală are dreptul să anuleze facilitatea care permitea băncilor elene să folosească obligaţiuni cu rating în categoria junk, nerecomandată investiţiilor, drept garanţii pentru împrumuturi.

„BCE este o instituţie guvernată prin reguli. Nu creăm reguli pentru Grecia şi pentru nimeni altcineva. Pur şi simplu respectăm regulile existente. Suntem gata să reintroducem facilitatea de îndată ce vor fi respectate condiţiile”, a spus Draghi.

Grecia se află sub presiunea de a încheia un acord cu creditorii internaţionali în privinţa programului de reforme, care reprezintă o precondiţie pentru deblocarea următoarei tranşe de sprijin financiar.

Înainte de o întâlnire crucială la Berlin cu cancelarul Angela Merkel, premierul Alexis Tsipras a avertizat că este imposibil ca Grecia să îşi plătească datoriile scadente în următoarele câteva săptămâni, în lipsa unui ajutor pe termen scurt din partea UE, a relatat Financial Times.

Liderii eleni au convenit cu creditorii instituţionali, în februarie, prelungirea actualului program de susţinere, dar cele două părţi nu reuşesc să se îţeleagă în privinţa măsurilor de reformă necesare. Guvernul elen vrea atenuarea reformelor, în timp ce Germania susţine că Grecia trebuie să respecte măsurile deja convenite.

Cele mai citite

Furtuna care a lovit Capitala lasă în urmă un bilanț grav: peste 1.000 de copaci doborâți și sute de mașini avariate

Pe lângă arborii căzuți, intervențiile au vizat și îndepărtarea unor stâlpi avariați și a unor elemente de construcție desprinse de pe clădiriFurtuna puternică ce...

Apple pregătește o nouă generație de dispozitive. MacBook Pro de bază ar urma să primească un design complet nou, iar noi iPad Pro sunt...

Apple lucrează la o serie amplă de lansări care ar putea schimba semnificativ gama sa de produse în următoarele 12 luni. Potrivit unui nou...

Parchetul german acuză Ucraina că a ordonat sabotarea gazoductelor Nord Stream

Parchetul federal din Germania acuză oficial autoritățile ucrainene că au ordonat sabotarea conductelor Nord Stream, la scurt timp după declanșarea invaziei ruse în Ucraina,...
Ultima oră
Pe aceeași temă