8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialPresa străină titrează că PSD este marele câștigător al crizei politice

Presa străină titrează că PSD este marele câștigător al crizei politice

Presa din afara României a analizat situația din țara noastră și conchide că social-democrații din PSD sunt partidul câștigător din urma acestei crize politice.

Marele câștigător al alianței descrisă de analiști drept „contra firii” este PSD, susțin jurnaliștii străini. Aceștia analizează coaliția de guvernare care se formează la București între PNL, PSD și UDMR.

Un general român în retragere a fost însărcinat să formeze guvernul după aproape două luni de criză politică, scriu jurnaliștii de la ziarul Le Figaro, potrivit jurnalul.ro.

Cei din presa din afara României spun că Iohannis a acceptat ca PSD să fie câștigător, desemnând un miltar premier

Liberalii, aflați la putere, și social-democrații, vechii lor adversari, au decis să se alieze, iar președintele României, Klaus Iohannis, l-a desemnat pe Nicolae Ciucă să formeze o echipă. Ministru interimar al Apărării, Ciucă are 54 de ani și va rămâne la conducere până jumătatea anului 2023. Atunci, el va preda funcția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, în baza unei înțelegeri privind rotația la putere stabilită de cele două partide.

Un veteran al Afganistanului, Nicolae Ciucă nu are mare experiență în politică și va fi nevoit să împace interesele celor două partide rivale. Profilul său de militar ar putea liniști România, o țară în care armata este una dintre cele mai respectate instituții, mai susțin jurnaliștii francezi.

Marele câștigător al alianței descrisă de analiști drept „contra firii” este PSD. După ce în plan european a fost criticat din caiza măsurilor luate în domeniul justiției, PSD primește cele mai multe ministere în noul Guvern și revine la putere după doi ani, consideră francezii.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă