19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialPremierul Cioloș se întâlnește cu liderul NATO. România cere sporirea prezenței aliate...

Premierul Cioloș se întâlnește cu liderul NATO. România cere sporirea prezenței aliate pe teritoriul național

Premierul Dacian Cioloș se va întâlni, marți după-amiază, la sediul din Bruxelles al Alianței Atlantice, cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

La întâlnire vor fi analizate aspecte de securitate regională, prezența NATO în estul Europei și în regiunea Mării Negre, precum și relația strategică UE – NATO. După întâlnire, cei doi oficiali vor susține o conferință de presă comună.

Întâlnirea șefului Guvernului de la București cu secretarul general al NATO vine imediat după ce România a anunțat că dorește consolidarea prezenţiei Alianței Atlantice în România. Săptămâna trecută, la reuniunea de bilanț a Ministerului Apărării Naționale, președintele Iohannis a salutat înființarea la București, în anul 2015, a celor două comandamente NATO  (NFIU și MND-SE), dar a cerut ca ele să ajungă, în anul 2016, la “operaționalizarea și la funcționarea optimă”.

Citește și:  Bilanț MApN. Iohannis cere funcționarea optimă a comandamentelor NATO din România

„Valenţele strategice ale zonei Mării Negre pentru NATO vor trebui reafirmate şi concretizate prin iniţierea demersurilor de constituire a unei grupări navale multinaţionale. De asemenea, prezenţa aliată pe teritoriul naţional va trebui întărită prin operaţionalizarea şi funcţionarea optimă a structurilor aliate de comandă şi control, respectiv Unitatea NATO de Integrare a Forţelor şi Comandamentul Multinaţional de Divizie Sud-Est”, a subliniat Klaus Iohannis.

Tot la ședința de bilanț a MApN, premierul Cioloș a confirmat că România va continua să contribuie la misiunile colective de apărare din cadrul NATO. Pentru aceste misiuni, România trebuie să îşi sporească  bugetul alocat Apărării,  care este prevăzut să crească la minimum 2 la sută din PIB în anul 2017. Ulterior. acest buget va fi menținut cel puțin la același procent, pe o perioadă de 10 ani, a spus Dacian Cioloș.

Marți, la Bruxelles, după întâlnirea cu secretarul general al NATO, șeful Guvernului României va avea o întâlnire cu Donald Tusk, președintele Consiliului European. Marți seară, la sediul Ambasadei României, premierul Cioloș se va întâlni cu reprezentanți ai comunității românilor din Belgia.

Citește și: Turcia se oferă să rezolve criza migrației. Propunere – surpriză la Consiliul European

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Trupa Roxette are o nouă solistă. Per Gessle o confirmă pe Lena Philipsson ca fiind noua cântăreață a trupei

Lena Philipsson va fi noua solistă a trupei Roxette. Per Gessle a confirmat-o pe Lena în urma decesului co-fondatoarei Marie Fredrikkson în 2019. Conform informațiilor...

Mesaje de PAȘTE 2024: Hristos a Înviat!

Mesaje de Paște de trimis în aceste zile sfinte celor dragi. România Liberă îți propune o selecție de urări de Paște, SMS-uri pe care...

METEO. Mai multe județe afectate de vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben pentru intensificări ale vântului, valabilă în următoarele ore, pentru nouă județe și Municipiul...
Ultima oră
Pe aceeași temă