2 C
București
duminică, 4 decembrie 2022
AcasăSpecialPremierul a umflat DE ȘASE ORI numărul turiştilor de 1 Mai de...

Premierul a umflat DE ȘASE ORI numărul turiştilor de 1 Mai de pe litoral

Premierul Victor Ponta a declarat, marți, că gradul de ocupare a unităților turistice în minivacanța de 1 mai a fost de 95%. Premierul a prezentat în ședința de Guvern cifre triumfaliste: în cele 6.000 de pensiuni omologate din țară au fost înregistraţi 70.000 de turişti, iar pe litoral au fost "în mod oficial" 30.000 de turişti, premierul opinând însă că, probabil, au fost mai mulţi.

„Ministrul Jianu (n.r. ministrul Turismului) mi-a transmis în ultimul moment că perioada de 1 Mai, minivacanţa, a fost un mare succes pentru toţi cei care au facilităţi de turism. Şi la mare, şi în Braşov – grad de ocupare 90-95%”, a spus Ponta. Acesta a pus însă și o problemă: încasările. ”Să vedem şi cu încasările la buget cum stăm, că, dacă a fost 95%, să n-avem încasări de 15% la buget”, a subliniat Ponta. El a adăugat că şi consumul în ansamblu a crescut, însă, asemenea creşterii turismului, trebuie să se reflecte şi în încasările bugetare.

Procentul real este de 15%

Raportările primite de Victor Ponta de la ministrul Jianu suferă de prea mult optimism. Cei 30.000 de turiști de pe litoral nu înseamnă prea mult raportat la capacitatea de cazare a stațiunilor de la Marea Neagră. Un raport al Institutului Național de Statistică publicat în anul 2013 relevă faptul că numărul locurilor de cazare pe litoral este de 80.840, ceea ce s-ar traduce printr-un procent mult mai mic de 95%. Și din această cifră lipesc locurile de cazare din municipiul Constanța.

Datele MDRT, la care suntem siguri că are acces și ministrul Jianu, din iunie 2012 indică un număr de 88.235 de locuri pe litoral (plus aproape 4.500 în Constanța), deci nici în acest caz nu putem vorbi despre un procent măcar mai mare de 50%. Mai mult, pe timpul verii, în vârf de sezon, specialiștii în turism vorbesc despre circa 200.000 de turiști pe zi, turiști care ar folosi și spații de cazare neomologate.

Raportându-ne la această cifră, gradul de ocupare pe litoral a fost, în minivacanța de 1 mai, de numai 15%. Mai important este însă că după 4 mai stațiunile s-au golit și vor rămâne așa în următoarele săptămâni. Practic, sezonul estival va reîncepe după 15 iunie.

Litoralul supraviețuiește cu două stațiuni

Că gradul de ocupare nu a fost de 95% este evident pentru oricine a vizitat litoralul. Numai două stațiuni au fost căutate de turiști anul acesta, ca de fapt în ultimii ani: Mamaia și Vama Veche. În rest a cam bătut vântul. ”Nu am deschis anul acesta. Nu au fost cereri. Au fost mulți cei care nu au deschis”, spune Tănase Barde, proprietar de hotel din sudul litoralului.

Adevărata problemă: încasările

Victor Ponta a sesizat însă corect adevărata problemă a litoralului: încasările și raportarea lor corectă. În Mamaia, oamenii din industrie spune că ”toți au făcut bani zilele acestea”, de la hotelieri la proprietari de cluburi și restaurante. Din păcate, cele mai multe dintre ele raportează profituri ridicole, astfel că beneficiul pentru bugetul de stat este minim. Există, de exemplu, restaurante unde mănâncă în fiecare zi sute de persoane care este pe pierderi în fiecare an pierderi sau care înregistrează profituri ridicole, de ordinul de 5.000 de euro pe an.

Cele mai citite
00:00:44

Capitala Coreei de Nord, Phenian, vede prima ninsoare a sezonului

Capitala Coreei de Nord, Phenian, vede prima ninsoare din acest sezon ce a căzut sâmbătă (3 decembrie), potrivit presei de stat. Imagini furnizate de...

Ziua Națională a României: 11 capitole din drumul României spre sustenabilitate

Ambasada Sustenabilității în România a pregătit, de Ziua Națională a României, un proiect care își propune să ofere 11 unghiuri diferite din care poate...

Seulul arestează un fost oficial de securitate pentru presupusa mușamalizare a unei crime la frontieră

Fostul director de securitate națională al Seulului a fost arestat sâmbătă în legătură cu o presupusă mușamalizare a uciderii de către Pyongyang a unui...
Ultima oră
Pe aceeași temă