30 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialPremieră la Casa Albă. Discursul despre Starea Naţiunii, publicat în avans

Premieră la Casa Albă. Discursul despre Starea Naţiunii, publicat în avans

"Există un ritual în seara discursului privind Starea Naţiunii la Washington", a explicat Casa Albă într-un preambul la discursul prezidenţial. "În acest an vom face o schimbare", relatează AFP, preluat de Mediafax.

În acest an, pentru "prima dată", textul a fost pus la dispoziţie pe platforma de publicare Medium şi pe site-ul de Internet al Casei Albe în întregime, pentru "cetăţenii din toată ţara", în acelaşi timp cu trimiterea lui către presă. Americanii au putut urmări discursul în direct, au putut vedea grafice cu privire la punctele importante, au putut să trimită mesaje pe Twitter cu frazele lor favorite şi să lase comentarii.

"Prin punerea textului la dispoziţia publicului înainte, Casa Albă îşi continuă eforturile pentru a atinge o audienţă extinsă şi pentru a le oferi oamenilor tot felul de modalităţi pentru a aborda discursul", a subliniat preşedinţia americană.

Anterior, o copie sub embargo a discursului era remisă presei cu puţin timp înainte de susţinerea lui, pentru a le permite jurnaliştilor să îl citească şi să înceapă pregătirea ştirilor dar fără a putea difuza ceva înaintea unei anumite ore. Dar "jurnaliştii începeau imediat să îl trimită peste tot, oamenilor de la Capitol Hill pentru a avea reacţii, după care aceste persoane îl trimiteau prietenilor şi până la urmă toată lumea de la Washington îl putea citi, dar publicul rămânea în necunoştinţă de cauză", a continuat Casa Albă.

Cele mai citite

Cod galben de inundații pe râuri din 12 județe, până mâine la prânz

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o avertizare Cod galben de inundaţii, valabilă până joi la prânz pe râuri...

Mbappe și Ronaldo, resemnați. Golgheterul EURO 2024 e autogolul

Ilustrație: Marian Avramescu Supervedetele fotbalului Cristiano Ronaldo și Kylian Mbappe sunt pe cale să plece cu cozile între picioare de la Turneul Final al...

Remize albe la EURO 2024: Anglia-Slovenia 0-0 și Danemarca-Serbia 0-0. Se știu primele două meciuri din optimi

Marți s-a încheiat și cea de-a patra grupă de la EURO 2024, după meciurile Anglia - Slovenia, scor 0-0, respectiv Danemarca - Serbia, scor...
Ultima oră
Pe aceeași temă