32.4 C
București
miercuri, 5 august 2026
AcasăSpecialPremieră europeană: Maratonul de noapte

Premieră europeană: Maratonul de noapte

În 20 august va avea loc, la Sibiu, prima ediţie a Maratonului de Noapte, care va debuta după ora 21.00.

Competiţia este o premieră europeană, la această oră nefiind înregistrat nicăieri pe continent un maraton de noapte. Distanţa pe care vor alerga cei ce se înscriu pe site-ul www.maratonuldenoapte.ro este cea oficială pentru astfel de competiţii, de 42,195 kilometri (26 mile şi 385 yarzi). Startul se dă din Piaţa Mare, unde va avea loc şi finish-ul. Traseul va fi delimitat de garduri şi jaloane, iar plutonul de atleţi va fi supravegheat de două safety car. Vor fi 20 de puncte de hidratare.

Tot în 20 august vor mai avea loc trei curse de maraton, respectiv una dedicată copiilor, care începe la ora 12.00 şi se desfăşoară pe o distanţă de 2,5 km, una care se adresează persoanelor peste 50 de ani şi începe la ora 19.30, pe o distanţă de 4 km, şi „half maraton”, care va începe la ora 18.30 şi se desfăşoară pe distanţa de 21,095 km.

Evenimentul are ca scop includerea oraşului Sibiu în cercul select al oraşelor organizatoare de maraton, cum sunt Londra, New York, Viena, Bratislava etc., şi strângerea de fonduri pentru acordarea unei „Burse Pentru România”, unul dintre principalele proiecte dezvoltate de ASCER, organizatorul maratonului. 

Cele mai citite

Armata Pakistanului interzice WhatsApp pentru comunicațiile oficiale. Militarii trec pe WeChat

Armata Pakistanului le-a cerut militarilor să înceteze utilizarea aplicației WhatsApp pentru comunicațiile oficiale și să treacă treptat la platforma chineză WeChat, invocând riscuri legate...

„Licențe” false în numele ASF. Investitorii, avertizați să verifice înainte de a-și pune banii în joc

ASF atrage atenția că astfel de înscrisuri nu reprezintă o dovadă a autorizării pentru desfășurarea activităților de investiții în RomâniaAutoritatea de Supraveghere Financiară (ASF)...

Primăria Capitalei aplică 25 de măsuri pentru reducerea consumului de energie în perioada crizei energetice

Primăria Municipiului București intră, începând de marți, 5 august, în programul național de reducere a consumului de energie.Primarul general Ciprian Ciucu a stabilit, după...
Ultima oră
Pe aceeași temă