18.7 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialPrahova: Şapte persoane, rănite într-un accident în care a fost implicat un...

Prahova: Şapte persoane, rănite într-un accident în care a fost implicat un microbuz

Şapte persoane, între care un copil, au fost rănite, marţi seară, pe DN 1 B, în zona localităţii prahovene Valea Călugărească, după ce un microbuz plin cu pasageri a lovit o căruţă care transporta lemne şi care nu era semnalizată, şase dintre victime fiind din microbuz, potrivit Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Prahova, Radu Dan, a declarat  că accidentul s-a produs după ce microbuzul plin cu pasageri a lovit o căruţă încărcată cu lemne care nu era semnalizată corespunzător.

În urma impactului au fost rănite şapte persoane – şase pasageri din microbuz şi căruţaşul.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, Marina Dinu, cinci dintre răniţi au fost preluaţi de ambulanţe SMURD şi transportaţi la Spitalul Judeţean din Ploieşti.

Alte două victime ale accidentului, care au suferit răni uşoare, primesc îngrijiri medicale la locul accidentului.

Reprezentantul ISU a precizat că victimele sunt în stare stabilă, potrivit primelor evaluări medicale.

Accidentul s-a petrecut la câţiva kilometri de locul în care cu o zi în urmă a avut loc un carambol în care au fost implicate cinci autovehicule şi care s-a soldat cu cinci morţi şi patru răniţi.

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

VIDEO. Adina Buzatu ne face ținuta pentru masa de Paște: “Nu arată bine să ai decolteul până la buric!”

Adina Buzatu, stilistă română specializată în vestimentația masculină și nu numai, a vorbit despre ținuta pe care trebuie să o abordăm pentru masa de...

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...
Ultima oră
Pe aceeași temă