Desi SUA au raportat in trimestrul al treilea din 2009 o crestere de 3,5% a PIB, sugerand ca cea mai severa recesiune de la Marea Depresiune s-a incheiat, economia americana este de fapt mult mai slaba decat ar da de inteles datele oficiale. Cuantificarea PIB poate supraestima grav cresterea economica, dat fiind ca nu surprinde faptul ca increderea in randul firmelor mici este la pamant, iar productia lor continua sa se diminueze drastic. Probabil ca, daca ar fi fost ponderata cu acesti factori, cresterea din trimestrul al treilea ar fi fost mai curand de 2%, nu de 3,5%. Povestea Americii este intr-adevar cea despre doua economii. Una mai mica si care isi revine incet, alta mai mare, aflata in continuare pe o panta descendenta.
Sa privim cateva date. In timp ce rata somajului a ajuns oficial deja la 10,2%, cifra sare la un ametitor 17,5% atunci cand includem oamenii care au renuntat sa-si mai caute un loc de munca sau care lucreaza cu norma partiala. si in vreme ce datele furnizate de companii indica pierderea a 600 de mii de locuri de munca in ultimele trei luni, studiile pe gospodarii, care-i includ pe cei cu profesii liberale si pe micii intreprinzatori, sugereaza ca pierderile se cifreaza la peste doua milioane de slujbe.
Impactul total asupra veniturilor din munca – produsul locurilor de munca, orelor lucrate efectiv si al salariilor orare – a fost mult mai sever decat cel cauzat de simpla pierdere a locurilor de munca, pentru ca multe companii reduc de fapt numarul de ore de program pentru lucratori, apeleaza la somajul tehnic sau diminueaza salariile pentru a face fata costurilor.
Multe dintre joburile pierdute – in constructii, finante, productie externalizata si servicii – sunt pierdute definitiv, iar studii recente arata ca in timp un sfert din locurile de munca ar putea fi relocate complet in strainatate. Ca atare, o proportie tot mai mare a fortei de munca – de multe ori neinregistrata de statistica oficiala – isi pierde speranta in gasirea unei slujbe aducatoare de venit, in vreme ce rata somajului (in special in randurile muncitorilor saraci, fara pregatire) va ramane ridicata pentru o perioada mai lunga decat in cazul recesiunilor precedente.
Sa ne uitam acum la piata creditelor. Clientii particulari de prima mana cu bonitate ridicata si firmele cu un rating bun nu trec in prezent prin probleme de gasire a unor finantari: primele au acces la ipoteci si credite de consum, cele din urma au acces la pietele de obligatiuni si participatiuni.
Clientii care nu se incadreaza in standardele de bonitate – cam o treime din gospodariile americane – nu prea au acces la ipoteci sau carti de credit. Ei traiesc de pe o leafa pe cealalta, iar de multe ori aceasta este una tot mai mica, dat fiind ca lucreaza mai putine ore si sunt platiti mai prost pe ora. Pentru firmele care nu au rating pozitiv sau pentru firmele mai mici, care se bazeaza mai mult pe credite bancare decat pe pietele de capital, creditarea este inca dificila.
Sau sa ne uitam la falimentele si insolventele declarate de familii si firme. Firmele mai mari, chiar si cele cu mari datorii, isi pot refinanta excesul de debite in justitie sau in afara ei; dar un numar tot mai mare de mici afaceri dau faliment. Acelasi lucru se intampla si cu gospodariile, unde milioane de clienti saraciti intra in incapacitate de plata a ipotecilor, datoriilor pe carti de credit, a creditelor auto sau de studii si a altor forme de credite.
Sa mai luam in calcul ce se petrece cu consumul privat si comertul retail. Recentele statistici lunare evidentiaza o crestere pe acest segment. Dar pentru ca statisticile oficiale inregistreaza mai ales vanzarile marilor retaileri si exclud pierderile suferite de sutele de mii de mici magazine, consumul arata mai bine decat este in realitate.
si in vreme ce gospodariile cu venituri mari si cele mai instarite au economii-tampon, nefiind nevoite sa mareasca gradul de economisire, cele mai multe gospodarii se vad nevoite sa puna deoparte mai mult, pe masura ce bancile si alte institutii de creditare inaspresc conditiile de imprumut si reduc limitele de credit la carduri. Rezultatul este ca rata de economisire a gospodariilor a crescut de la zero la 4% din veniturile disponibile. Dar, pentru a reduce expunerea sectorului gospodariilor, economisirea ar trebui sa ajunga la 8%.
Desigur, guvernul central american isi mareste deficitele bugetare pentru a sustine cererea. Dar cele mai multe administratii statale sau locale care au trecut printr-o prabusire a veniturilor din taxe trebuie sa reduca subit costurile prin concedierea de politisti, profesori sau pompieri si prin reducerea cheltuielilor cu asistenta sociala pentru saraci. Multe guverne statale si locale din regiunile mai sarace ale tarii risca falimentul daca guvernul federal nu se angajeaza intr-o actiune masiva de salvare financiara.
In plus, creste din nou inegalitatea distribuirii veniturilor si bogatiei: gospodariile mai sarace au un risc sporit sa fie lovite de somaj, de reduceri de salarii sau de program de lucru – toate acestea conducand la o scadere a veniturilor din munca. In schimb, pe Wall Street bonusurile revoltator de mari sunt din nou la ele acasa. Pentru ca bursa creste, dar preturile imobiliare scad, bogatii devin mai bogati, iar clasa de mijloc si saracii – care au investit in imobiliare si mai putin in actiuni – saracesc si mai mult si sunt impovarati cu datorii nesustenabile.
Asadar, desi SUA par tehnic vorbind sa se apropie de finalul unei recesiuni severe, cea mai mare parte a Americii se confrunta tot cu o quasi-depresiune. Nu e de mirare ca in aceste circumstante putini americani cred ca vrabiuta guraliva a statisticii seamana cu vreun Phoenix al revenirii.
