16.1 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialPorumboiu pentru Rl: "Sunt un filosof al nimicului"

Porumboiu pentru Rl: “Sunt un filosof al nimicului”

» Corneliu Porumboiu a primit sambata seara doua premii la Cannes pentru pelicula "Politist, adjectiv": Premiul Juriului sectiunii "Un Certain Regard" si Premiul FIPRESCI pentru aceeasi sectiune.

» Regizorul roman a ajuns din Romania la Cannes cu doua ore inaintea ceremoniei, s-a schimbat "in culise", si-a invitat sotia pe scena, a acordat un interviu "Romaniei libere", a baut o bere cu prietenii si ieri s-a intors in tara.  

Vineri seara, cand l-am sunat pe Corneliu Porumboiu, era in Romania si astepta emotionat un telefon de la organizatori. Sambata, la ora 17.00, era in aeroport la Frankfurt: "M-au chemat si vin, dar te rog nu da nici o stire, ca nu stiu de ce ma cheama". Seara, pe scena Salii Debussy, Thierry Fremaux, selectionerul festivalului si maestrul de ceremonii, a confirmat ca nici unul dintre regizori nu stie pentru ce a fost chemat. Ceremonia de decernare a premiilor sectiunii "Un Certain Regard" s-a desfasurat in Sala Debussy a Palatului Festivalului din Cannes si a durat mai putin de o jumatate de ora.
Premiul sectiunii "Un Certain Regard" a revenit, pentru prima data dupa multi ani de cand cinematografia greaca nu a mai obtinut performante notabile, filmului "Kynodontas"/"Dogtooth", de Yorgos Lanthimos. Filmul este un portret al unei familii disfunctionale, care traieste rupta de lume, dupa o ordine stabilita de un tata autoritar. Juriul a mai acordat, ex-aequo, un Premiu Special filmelor "No One Knows About the Persian Cats", de Bahman Ghobadi (Iran), si "Le père de mes enfants", de Mia Janssen-Love (Franta).

"El e romanul", l-a introdus apoi Thierry Fremaux pe Corneliu Porumboiu
"Multumesc si eu juriului, Festivalului de la Cannes si lui Thierry Fremaux, dar n-am sa vorbesc despre urmatorul meu film. Sper insa ca va fi un film bun", a spus Porumboiu pe scena.
Fremaux a chemat apoi echipele filmelor castigatoare pe scena, pentru o poza de grup. Corneliu Porumboiu a intrebat daca se pot invita si familiile, facandu-i semn sotiei sale sa urce alaturi de el.
Dupa ceremonie, Porumboiu povestea razand: "Abia am ajuns. M-am schimbat la astia, la Un Certain Regard".
Despre premiul lui Porumboiu, RFI noteaza: "O distinctie care confirma, daca mai era nevoie, forma excelenta a cinematografiei din Carpati, al carei umor si gust pentru absurd (dezvoltate in special in acest film) nu au incetat sa ne ofere un regal".

"Cahiers du Cinéma" pentru R.l. despre filmul lui Mungiu: "Sufera de inegalitati intre anumite scheciuri"
Cristian Mungiu, celalalt regizor roman din competitia "Un Certain Regard", nu a obtinut nici un premiu pentru filmul in sase parti "Amintiri din Epoca de Aur". Criticul Thierry Méranger, de la prestigioasa revista franceza "Cahiers du Cinéma", a explicat pentru Romania libera care au fost punctele forte, dar si cele slabe ale acestui proiect cinematografic realizat la 10 maini: "Am ramas cu o amintire placuta despre acest film. Cred totusi ca sufera de inegalitati intre anumite scheciuri. Inceputul filmului este stralucitor, are o energie indiscutabila, in timp ce finalul este, dupa parerea mea, tern".

» "Politist, adjectiv"
Filmul "Politist, adjectiv" este o comedie realizata la inceputul acestui an la Vaslui si prezinta povestea unui politist dintr-un oras de provincie, care investigheaza cazul unui licean banuit ca ar vinde droguri. Pe parcursul investigatiei, politistul isi da seama ca nu mai crede in meseria sa. Filmul lui Porumboiu este un "fals policier" si ii are in rolurile principale pe Dragos Bucur si Vlad Ivanov. In Romania, filmul "Politist, adjectiv" va putea fi vazut in premiera la Festivalul International de Film Transilvania, care va avea loc intre 29 mai si 7 iunie.

"Acum 10 ani eu abia incepeam scoala de film"

» Esti dezamagit de rezultat? Se spunea ca ai fi avut sanse chiar in competitia oficiala…
Nu sunt dezamagit, bine ca a fost filmul aici. A luat Premiul Criticii, care e foarte important, au fost review-uri foarte bune, am vorbit cu distribuitorul si exista deja interes pentru preluarea filmului in strainatate. A fost un film adorat de multi. Apoi e acest al doilea premiu, locul 2 cum ar veni, la "Un Certain Regard". Doua premii la Cannes in a doua sectiune ca importanta a festivalului – e bine. Am mai castigat o data "Caméra d’Or" acum cativa ani, alt premiu important. Cred ca e bine pentru un cineast sa aiba in palmares aceste premii… Acum 10 ani abia incepeam scoala si ma gandeam daca voi face vreodata film. Un film se verifica in timp.

» De ce n-ai mai stat la Cannes? Nu te asteptai sa iei premiu?
Am o fetita mica si n-am vrut sa o tin aici atatea zile. E nebunia prea mare. Vin, imi fac interviurile, programul, ies la o bere cu prietenii. E alta viata aici. Am stat cinci nopti la inceputul festivalului, mi-am pregatit filmul, l-am prezentat si apoi am plecat acasa.  

» Ce spun oamenii din Vaslui despre faptul ca vii tot timpul la Cannes?
Vasluienii sunt mandri ca fac filme dupa povesti de acolo.

» Ai un prieten politist? Cum ai ajuns la subiect?
Mi-a venit din doua surse. Am cunoscut un politist si am mai avut un caz pe care l-am auzit, un fel de fapt divers: un om isi trada fratele care fumase marijuana. Asta mi s-a parut trist. si ajungi sa te intrebi unde se pot opri legea noastra si indiferenta care se poate vedea pe multe paliere la noi in tara.  

"Nu am chestii mesianice"

» Exista foarte multe clisee despre politisti in Romania. Ai incercat sa schimbi perceptia oamenilor despre politisti sau a politistilor despre oameni?
Nu am chestii de-asta mesianice. Nu cred ca un film poate sa schimbe atat de mult. Am reperele mele in film, ma caut intr-o zona aproape experimentala, daca vrei, adica ma preocupa limbajul, forma. N-am pretentii de-astea. E o poveste cu o doza foarte mare de moralitate fata de personajele mele. Chiar daca sunt ironic la un moment dat, imi asum asta. Eu cred ca fiecare personaj are ceva din mine.  

» Ce parere ai despre legalizarea marijuanei?
Nu ma intereseaza asta, n-am o opinie clara pentru ca nu ma intereseaza. Dar cred ca e un delict minor. Puteam sa fac un film despre unul care fura o vaca. Filmul putea fi facut in alta zona in aceeasi masura, cred. Eu am ales acest caz. Pentru ca noi am uitat sa avem incredere unul in celalalt.  

» "Le Monde" zice despre cineastii romani ca sunt filosofi ai bizarului. Ti se pare justa afirmatia asta? Te consideri un filosof al bizarului?
Cred ca un filosof al nimicului mai degraba. Noi venim dintr-o cultura extrem de cinica si ironica si avem determinarea asta. Cum se zice "noi suntem sub vremi", adica suntem si noi oamenii vremurilor noastre.  

» Unde tii premiile de la Cannes?
A, la Vaslui.

Ada Dumitrescu
Ada Dumitrescuhttp://ada-dumitrescu
Ada Dumitrescu, sef departament Cultura
Cele mai citite

Universitatea Craiova – FCSB 2-0! Oltenii lui Gâlcă au bătut noua campioană

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-0 în fața noii campioane FCSB, pe teren propriu, în etapa cu numărul opt din play-off-ul Ligii...

Universitatea Craiova – FCSB 2-0! Oltenii lui Gâlcă au bătut noua campioană

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-0 în fața noii campioane FCSB, pe teren propriu, în etapa cu numărul opt din play-off-ul Ligii...

Astronauții dezvăluie ce miros unic are spațiul cosmic

După ce se întorc din ieșirile în spațiu astronauții simt în mod regulat un miros unic atunci când își scot căștile, iar colegii lor...
Ultima oră
Pe aceeași temă