12.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialPonta: Muzeele ar trebui lăsate la consiliile judeţene

Ponta: Muzeele ar trebui lăsate la consiliile judeţene

Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la Sibiu, că majoritatea muzeelor ar trebui lăsate în administrarea consiliilor judeţene, ”pentru că administrarea e mult mai eficientă de aproape decât de departe, de la Bucureşti”, dând ca exemplu Muzeul ”Astra” din oraş.

Victor Ponta a inspectat, sâmbătă, un şantier deschis în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului pentru construcţia unui nou pavilion, dar şi laboratorul de restaurare al unităţii, declarându-se extrem de mulţumit de ce a văzut.

”E o lecţie şi pentru alte muzee pe care, desigur, cu excepţiile de rigoare, eu cred că trebuie să le lăsăm la consiliile judeţene pentru că administrarea e întotdeauna mult mai eficientă de aproape decât de departe, de la Bucureşti”, a declarat premierul.

Acesta a spus că Muzeul în aer liber, parte a Complexului Naţional Muzeal ”Astra” din Sibiu, aflat în subordinea Consiliului Judeţean, a reuşit să se dezvolte foarte mult accesând atât fonduri europene, cât şi fonduri de la bugetul de stat, precum şi fonduri de la CJ.

La finalul inspecţiei, premierul a dorit să viziteze muzeul singur, fără să fie însoţit de jurnalişti.

”Mă duc să văd un muzeu care păstrează atât de bine identitatea noastră tradiţională”, a spus premierul.

Ulterior, Victor Ponta s-a îndreptat către un hotel de cinci stele aflat în apropierea muzeului, unde are loc, sâmbătă seară, nunta prefectului de Sibiu, Ovidiu Sitterli, cu medicul Carmen Natea.

”Am să trec să-l felicit, sigur că da”, a declarat Ponta.

La nuntă vor participa și preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan Cindrea (PSD), dar şi mai mulţi politicieni și oameni de afaceri din oraș.

Cele mai citite

Un înalt oficial rus acuză NATO că se pregătește de un conflict cu Rusia

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, a afirmat sâmbătă că exercițiile militare ale NATO, numite Steadfast Defender, desfășurate pe...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

VIDEO. Incendiu în Berlin. A luat foc o fabrică de armament

Incendiul care a izbucnit vineri la o mare fabrică de armament din Berlin a stârnit îngrijorare și alertă în capitala Germaniei. Potrivit informațiilor furnizate...
Ultima oră
Pe aceeași temă