11.5 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialPoluare accidentală cu petrol în largul coastelor Suediei

Poluare accidentală cu petrol în largul coastelor Suediei

Paza de coastă suedeză a anunţat că a recuperat mai mult de 130 de metri cubi de petrol, în urma unei deversări accidentale produse pe coasta de sud-vest a Suediei, relatează AFP, citat de Mediafax.

Operaţiunea de depoluare a început joi şi va continua “timp de mai multe săptămâni (…), însă cea mai importantă parte a activităţii se va încheia în următoarele zile”, a declarat duminică Birgitta Andersson, purtător de cuvânt al Pazei de coastă.

Autorităţile bănuiesc că poluarea a fost produsă în urma coliziunii între două nave, în largul Danemarcei, în data de 10 septembrie, iar pata de petrol a fost împinsă către Suedia de vântul violent. “Nu ştim de unde vine petrolul, dar credem că aceasta este cauza”, a afirmat Andersson.

Paza de coastă a precizat că la operaţiunile de depoluare participă cinci nave, patru ambarcaţiuni de mai mici dimensiuni şi un avion. “Deversarea accidentală de petrol, pentru eliminarea căreia Paza de coastă acţionează zi şi noapte în arhipelagul Bohuslan, este cea mai importantă înregistrată în ultimii ani în sud-vestul Suediei”, se arată într-un comunicat al Pazei de coastă suedeze.

Cotidianul local Göteborgs-Posten (GP) a relatat că ultima poluare de această amploare a fost înregistrată în 1989.

Cele mai citite

Benzina a ajuns mai scumpă decât motorina. Cât costă un litru de combustibil la pompă

În urmă cu doar câteva luni şoferii care alimentau cu motorină plăteau per litru cu 75 de bani în plus faţă de cei care...

Legea „păcănelelor” care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare

Legea „păcănelelor” care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare de astăzi. Legea, care modifică o ordonanţă de...

Benzina a ajuns mai scumpă decât motorina. Cât costă un litru de combustibil la pompă

În urmă cu doar câteva luni şoferii care alimentau cu motorină plăteau per litru cu 75 de bani în plus faţă de cei care...
Ultima oră
Pe aceeași temă