11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecial„Politbirou 2.0“ sapă tronul lui Putin?

„Politbirou 2.0“ sapă tronul lui Putin?

Potrivit unui articol al publicaţiei Forbes din 21 august, în Rusia ar fi în pregătire un „puci lent“ împotriva preşedintelui Vladimir Putin. Incredibil, dar nu imposibil.

Informaţia dezvăluită în premieră de Forbes şi reluată de alte publicaţii (Daily Mail, Slate, Atlantico etc.) pare paradoxală la prima vedere, pentru că nivelul de susţinere pentru Vladimir Putin din partea populaţiei a rămas incredibil de mare după anexarea Crimeii – patru persoane din cinci intervievate susţin acţiunile lui.

Cu toate acestea, în prezent, puterea personală a lui Putin pare mai puţin asigurată, din cauza dificultăţilor actuale ale economiei rusești, asfixiată de sancţiunile economice, scăderea preţului materiilor prime şi deteriorarea climatului de afaceri. Dacă luăm în considerare și dificultăţile politice – înaintea războiului din Crimeea, partidul Rusia Unită s-a confruntat cu importante manifestaţii de masă în 2011-2012 –, fundamentele acestei popularităţi de care se bucură liderul de la Kremlin s-ar putea eroda. Ideea articolului este că Putin se află astăzi în faţa unei alegeri dificile şi că elitele sunt mai puţin interesate decât înainte de menţinerea lui la putere.

„Mai multe turnuri la Kremlin“

Putin este prezentat adesea ca singurul şef al Rusiei, în timp ce un proverb rusesc aminteşte că „sunt mai multe turnuri la Kremlin“. Putin a avut capacitatea de a arbitra între diferitele grupuri de interese, iar „puciul lent“ menționat ar consta în atacarea mai întâi a anturajului, el fiind un preşedinte ales, în exerciţiu, şi momentan încă foarte popular. Dar o soliditate aparentă poate coexista cu o anume fragilitate, desigur imperceptibilă. Suspiciunile de corupţie în rândul anturajului lui Putin, o economie în scădere, presiunile internaţionale deloc neglijabile, o izolare a ţării – toate sunt probleme acute, astfel încât se pare că Rusia nu a câştigat decât Crimeea în ultimii ani.

Deranjate de pierderea averilor în urma sancţiunilor occidentale, elitele Kremlinului, supranumite de unii „Politbirou 2.0“, sunt pe cale de a decide dacă Putin ar trebui să continue deşi nu face decât să înrăutăţească situaţia. Fondatorul cotidianului Kommersant prezice că este posibil să se producă o schimbare dramatică şi sfătuieşte ruşii înstăriți să părăsească țara pentru o lună sau două, cu copii cu tot. Eşecurile lui Putin sunt din ce în ce mai evidente, cu fiecare zi ce trece.

Stat „paria“

Nimeni nu neagă că Rusia este un stat cleptocrat, ai cărui responsabili au furat mare parte din bogăţiile naţionale. Dar Rusia a devenit un stat paria, care încalcă regulile ordinii internaţionale, angajat în minciuni oficiale şi care ar trebui să plătească enorme daune decise de tribunale internaţionale. Kremlinul lui Putin promite şi susţine o viziune a lumii care provoacă mai ales consternare în rândul liderilor mondiali. În pofida promisiunilor privind diversificarea, Rusia a rămas un stat petrolier, la discreţia preţurilor petrolului.

Lovită de o „furtună perfectă“ iscată de căderea preţului petrolului, de sancţiunile internaţionale şi de embargourile autoimpuse, economia rusească se află în al şaselea trimestru de recesiune. Nivelul de viaţă a scăzut, deşi Putin a promis stabilitate şi prosperitate. Prăbuşirea investiţiilor a spulberat ipoteticul viitor economic al Rusiei. Doar birocraţia lui Putin pare că supravieţuieşte fără probleme. Fondurile de rezervă sunt aproape epuizate, deciziile lui Putin sunt direcţionate amicilor şi ruşilor le-a indus teama, mulţi dintre ei fiind victime ale propagandei liderului de la Kremlin cum că Occidentul vrea resursele rusești, iar conflictul din Ucraina este un prim pas al acestui plan diabolic. 

» Sunt semne că popularitatea lui Putin este în scădere şi puterea asupra elitelor ruse se erodează.

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă