1 C
Bucharest
Thursday, 7 December 2023
HomeSpecialPoli Timisoara se apropie de 3 milioane!

Poli Timisoara se apropie de 3 milioane!

Poli Timisoara s-a miscat si de aceasta data cel mai rapid pe piata transferurilor, stimulata si de declaratia patronului Marian Iancu, care a spus ca poate disponibiliza nu patru, ci 40 de milioane de euro, la nevoie, pentru ca Hagi sa-si cladeasca echipa pe care o vrea. Iar transferurile au inceput sa curga, cu Plesan “cap de lista”, de la Dinamo, se aude; probabil, va fi confirmat in momentul in care transferul este anuntat oficial, circa 1,4 milioane de euro. Apoi, Adrian Ilie de la Poli Iasi, pe care s-au platit 500.000 de euro, Izvoranu de la Otelul, adus pentru peste 300.000 de euro, Alin Stoica, liber de contract, dar cu un salariu important, la fel ca sarbii Sreten Stanici si Vladimir Gluscevici.
Hagi nu considera incheiata campania de transferuri. Din cate se pare, il doreste si pe Moti de la Dinamo, pe care Poli este dispusa sa plateasca pana la un milion de euro, pe Thwaite de la National – care a semnat cu Wisla Cracovia, dar fara acordul clubului, asa ca ar putea fi “intors” din drum si “redirectionat”, pentru circa 1,4 milioane de euro -, sau pe Oprita de la Steaua.

Cele mai citite

Crește tensiunea dintre Venezuela și Guyana legat de regiunea Essequibo

Comunitatea internaţională este îngrijorată de tensiunea tot mai mare dintre Venezuela şi Guyana în legătură cu Essequibo, regiune bogată în petrol aflată în dispută...
00:00:41

Departamentul de Stat: SUA s-ar opune oricărei „zone tampon” din Gaza

SUA s-ar opune oricărei zone tampon propuse în interiorul Fâșiei Gaza, deoarece ar încălca poziția Washingtonului conform căreia dimensiunea enclavei palestiniene nu trebuie redusă...

Ministrul britanic al imigrației, Robert Jenrick, a demisionat miercuri

Ministrul britanic al imigrației, Robert Jenrick, a demisionat miercuri, a declarat ministrul de interne James Cleverly, după ce guvernul a publicat un proiect de...
Ultima oră
Pe aceeași temă