20.5 C
București
marți, 4 iunie 2024
AcasăSpecialPlacarea unei alei de acces

Placarea unei alei de acces

Sfatul meşterului
La întâlnirea aleii cu zidul casei, trebuie să existe un unghi mai mare de 90° pentru ca aleea să nu ţină apă în zona respectivă.

Umplerea rosturilor
Între elementele de pavaj trebuie lăsat un rost de 2-3 mm. Dacă se foloseşte strat de mortar, atunci, între elementele de pavaj se vor lăsa rosturi de 8-10 mm care se vor umple cu mortar.
În rosturi se presară nisip fin (granule de maxim 2 mm), după care se mătură bine suprafaţa pavată.
Pentru elementele de pavaj montate pe mortar, umplerea finală a rosturilor cu mortar se realizează în 4 h de la aşezarea pavajului, când rosturile au încă mortar proaspăt de la montajul propriu-zis. În zilele foarte călduroase se poate uda în prealabil pavajul. Amestecul folosit la umplerea rosturilor este un mortar 1:3 (ciment:nisip). Rosturile se umplu cu ajutorul unei mistrii cu dimensiuni adecvate şi se finisează. Pavajul trebuie protejat de trafic pietonal sau auto cel puţin 48 h.
Altă metodă de umplere finală cu mortar a rosturilor este cimentarea uscată. Se mătură perpendicular pe direcţia rosturilor un mortar uscat 1:3 (ciment:nisip). Amestecul uscat se va fixa datorită umezelii din mortarul folosit la aşezarea elementelor de pavaj. Metoda este folosită când pavajul este perfect uscat.
Pentru pavajul SYMM 22, rosturile se umplu cu pământ fertil drenat bine sau cu pietriş ornamental.  

1.Pregătirea suprafeţei
Suprafeţele de montaj asigură calitatea lucrării. Ele trebuie pregătite astfel încât să genereze planeităţile dorite pentru pavajul prefabricat. Aici, suprafaţa din ciment a fost decupată pentru montajul bordurii. 

2.Curăţarea suprafeţei de montaj
Suprafaţa de montaj din ciment trebuie să fie bine curăţată de nisip şi pietriş, deoarece poziţionarea pavelelor are de suferit atunci când pe suport se găsesc astfel de materiale.

3.Premontajul
După măsurarea atentă a terenului se trasează cu „firul întins” poziţia bordurii. După aceea se face un premontaj pentru calcularea pieselor întregi. Se calculează, se trasează şi se taie piesele în unghi. 

4.Montajul bordurii
Se întinde adezivul, iar piesa se aşază pe poziţie, având grijă să se păstreze aliniamentul trasat anterior. Se presează prin lovituri uşoare aplicate cu ciocanul de cauciuc. Se verifică din nou poziţia piesei.

5.Montajul pe nisip
Pe o şapă semiumedă din nisip, se toarnă zeamă de ciment care în reacţie cu şapa va face priză şi va fixa modulul. Se aşază şi se presează piesa, având gijă să se păstreze rosturile de dilatare constante.

6.Definitivarea montajului
Pe tot parcursul montajului se foloseşte dreptarul cu bulă de aer pentru a verifica planeitatea suprafeţei, cât şi păstrarea pantei de scurgere a apei. După montare se presară nisip şi se curăţă suprafaţa finită.

Cele mai citite

Anthony Fauci dă explicații Congresului SUA pentru rolul său în gestionarea pandemiei de Covid-19

Fostul consilier al guvernului american pentru COVID-19, Anthony Fauci, a negat cu înverşunare luni că a încercat să ascundă originile pandemiei în cursul primei...

Un vulcan din Filipine a erupt și urmează alte erupții

Un vulcan din Filipine a erupt luni. Zona este atent monitorizată deoarece experţii cred că vor urma şi alte erupţii. Autorităţile nu au dispus...

Vinicius Junior, desemnat cel mai bun jucător al sezonului din Champions League

Comisia de observatori tehnici ai UEFA l-a desemnat pe fotbalistul brazilian Vinicius Junior, care a câștigat Liga Campionilor cu Real Madrid, drept cel mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă