26.7 C
București
vineri, 19 iulie 2024
AcasăSpecialPișta Bacsi și hipercorectitudinea preelectorală

Pișta Bacsi și hipercorectitudinea preelectorală

Tocmai dădeam să ies afară pe ușă, să trag o fugă până la școală, că mă rugase Pișta Katona să-l verific dacă totul era în regulă pentru votare. Că primarul Flavius Corlățeanu îl numise pe Pișta președinte la Comisia electorală locală, în ideea că n-are cum să existe cetățean mai imparțial decât un ungur la alegerile între doi români la primărie.

Eram într-o stare preelectorală de nedescris, cauzată de lupta de pe Facebook între Cătălin Predoiu și Gabriela Vrîncioaia-Firea, care-mi dăduse niște frisoane reci pe șira spinării. Cum ar zice eruditul cinefil, părintele Manole Doicaru: dacă scenariștii de la serialul „House of Cards“ (care e un fel de „Bahar“ – cu americani în loc de turci) rămân fără idei, apăi pot să se inspire lejer din bătăliile noastre electorale locale, gen. Eu zic că lovitura răutăcioasă cu taxiurile lu’ dom’ primar Pandele, dată de domnu’ Cătălin pe Facebook, contracarată de doamna Gabriela (asistată social de domnul Bușcu) în interviul din Cațavencii, rămâne o lecție de strategie politică pentru generațiile care vin în urma noastră. Sau cum spune polițaiul Rică Miluț: generațiile care vin degeaba în urma noastră.

Nu vă mai spun ce spaimă am tras când Zizi, nevastă-mea, căutând știri apolitice pentru agenția noastră media, a descoperit în blogosferă că Nicoleta Luciu dăduse jos 10 kilograme în mai puțin de o lună sau gen. Ca iubitor de etern feminin, am fost un pic îngrijorat, până când am văzut poza și-am constatat ușurat că perechea de sâni de circa 2×10 kilograme era intactă, la locul ei. Prin urmare, când am închis ușa în -spatele meu mai rămăsesem doar cu apăsarea psihică dacă Mihaela Rădulescu o să poarte sau nu chiloți în finala din 3 iunie de la „Românii au talent“, caz în care show-ul ar fi devenit „Românii n-au chiloți“.

Când m-am uitat înspre țarcul de oi și le-am văzut doborâte de căldura de iunie, am avut pe loc o epifanie nemistică de gen déjà vu. Că oile aveau un aspect omenesc și arătau ca și cum, cu numai câteva zile înainte de alegeri, n-ar ști pe cine să voteze. Deci exact ca noi, potrocenii, gen. Ș-atunci am auzit, de după colțul casei, tusea părintelui Manole, urmată de hârâiala care prevestea începutul frazei, urmată imediat chiar de fraza însăși:

– Pace ție, fiule! Și victorie în alegeri tuturor! Doamne-ajută!

– Săru-mâna, părinte! – zic eu, surprins. Dar cu ce ocazie la noi, la Potroacele? 

– Interes de serviciu, nea Titi, după rânduială – zice el și clipește scurt din ochi.

Așa că scot din borsetă sticluța de jumate de litru în care pusesem țuică, pe care o diluasem cu apă, gen. Unu, să fie odată mai suportabilă la băut pe vreme de căldură și doi: să fie și un semn de respect diluat pentru tragedia patronului de la Hexi Pharma. Trag un gât, îi dau părintelui Doicaru sticla, trage și el unul și-mi zice după aia, în stilul lui cinefilic modernist-criptic:

– Ce zici că procletele de Johnny Depp o bătea pe nevastă-sa? Ai fi crezut una ca asta despre Omu’-Foarfece, nea Titi? 

Nu știu dacă v-am mai spus, dar când îl prinzi la înghesuială cu politica, părintele Manole iese din clinci totdeauna cu o diversiune culturală, gen.

– S-o fi pregătind pentru vreun rol de abuzator misogin, părinte – zic eu, ironic. Nu mai ții minte că Robert De Niro s-a angajat trei luni șofer pe taxi în New York ca să-și intre în rol la „Taxi Driver“? 

– A dracu’ e pielea pe tine, nea Titi – râde părintele Manole. Îmi place cum ai adus vorba tot la taxiurile lui Pandele. Păcat că nu te bagi în politică, ești singurul care ar putea să-i facă față lu’ Denise Rifai pe teveu.

În fine, o luăm noi spre școală, care erea la vreo trei kilometri de stâna mea, cu Nissan Patrol-ul protopopiatului, cu care venise părintele. Că Range Rover-ul îl luase chiar protopopul la altă misiune, gen. Ne opream ori de câte ori întâlneam un consătean mai năuc, care părea că nu știe cu cine să voteze. Și părintele Manole îl consilia spiritual, după rânduiala bisericească, să-i deslușească unde trebuie pusă ștampila pe buletinul de vot. Oamenii erau cam nemulțumiți că anul ăsta, din cauza prigoanei DNA, în loc de pulpe de pui, pungă de făină, sticlă de ulei și ordin clar pe cine să voteze primeau numai consiliere spirituală, gen. Aveau și dreptate: când ai de ales între primarul actual, Flavius Corlățeanu, și secretarul de la primărie, Liță Paraschiv, liber-arbitrul la votare e totuna cum ai da 2-1 cu zarul la barbut, eșec garantat. În fine, ajungem noi la școală, unde ne întâmpină Pișta Bacsi, care, după obiceiul lui, ne salută bilingv și ne duce în sala unde amenajase el cabinele de vot. 

Ce să zic, am rămas și eu, și părintele cu gurile căscate de mirare. Pișta Bacsi se întrecuse pe sine însuși. Cabinele erau din scândură de brad, vopsite ca tricolorul românesc, dar cu un chenar verde, unguresc. Fiecare cabină avea în interior ștampilă și cutie cu tuș, prinse cu lanț de perete în stilul cănilor de la fântâni, iar peste cabine erau montate plase din sârmă de Buzău. Văzând că ne căzuseră fețele la amândoi, Pișta zice mândru:

– Cușcă Faraday, care oprește unda electromagnetică. În felul acesta, nimeni nu mai poate influența pe alegător la telefonul mobilă, che nu are semnal. Nici nu mai poate trimite SMS, ca se bage în bucluc pe șefi, cum ai pățit-o domnul Dragnea la alegerile trecută.

Sincer vă spun, ne-am aplecat frunțile cu respect în fața lui. Am băut toți trei câte o gură de țuică, după care Pișta zice:

— Asta-i numai în planul tehnic. În plan de etică legislativă am inche una. Știți ce scandal a fost la alegerile trecută che nu a participat și diaspora? Ei, acum am trimis bilete de avion să vină la votare și familia Hoffmann de la Aachen, pe cheltuiala primăriei.

Ca o paranteză, soții Hoff-mann erau singurii doi membri ai diasporei din Potroacele, deci era asigurată și prezența diasporei sută la sută. Mai corectă votare decât asta organizată de Pișta Bacsi, nu cred că poate fi nici în Finlanda. Chiar dacă după votare pentru alegători o să fie aceeași viață grea, măcar avem mândria că alegerile au fost ultracorecte. Sau cum a zis părintele Doicaru, în stilul lui comunistoid:

– Pe vremea comuniștilor era o vorbă: Socialismul a triumfat pe deplin la sate și  orașe. Înlocuiți în propoziție „socialism“ cu „capitalism“ și o să obțineți același rezultat. Că democrație a fost și în vremea sclavagismului.

V-am mai spus că părintele Manole e cel mai tare la vorbe de duh. 

Cu stimă, Titi Smeureac,

cioban freelancer

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă