Un medicament 4 în 1, destinat în primul rând scăderii în greutate, dar care are ca efecte secundare scăderea presiunii artetiale, creşterea nivelului colesterolului bun şi prevenirea, chiar vindecarea diabetului, a fost pus la punct de cercetători, urmând să iasă pe piaţă în 3 ani. Cei care l-au creat spun că o femeie poate ajunge să poarte ţinute cu două numere mai mici în numai 6 luni, relatează Daily Mail, citat de ziare.com. În plus, pilula pare să aibă efecte şi asupra stării generale, îmbunătăţind-o considerabil.
Testele de până acum au arătat că femeile care au luat acest medicament timp de 6 luni au slăbit, în medie, câte 10 kilograme, ceea ce face ca pilula să fie de două ori mai eficientă decât orice alt produs aflat deja pe piaţă. În plus, nu are efecte secundare nocive. Acţiunea medicamentului este similară hormonilor care reglează apetitul, păcălind creierul să creadă că suntem sătui, deşi mâncăm cu 20% mai puţin.
Medicamentul a fost deja testat pe aproximativ 550 de pacienţi obezi în Marea Britanie, observându-se că scăderea în greutate se opreşte după 6 luni, când kilogramele nu sunt puse înapoi, cum se întâmplă în cazul altor medicamente.