14 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialPiedici în realizarea drumului dintre Năvodari și Mamaia

Piedici în realizarea drumului dintre Năvodari și Mamaia

Unul dintre cele mai importante proiecte ale Năvodariului, lărgirea drumului dintre localitate și Mamaia, este aproape de finalizare, dar se confruntă și cu probeme. Autoritățile spun că firma care se ocupă cu racordarea la energie electrică condiționează constructorul să achite integral constravaloarea cablurilor ce țin de subtraversări. Lucrările de lărgire a drumului care leagă orașul Năvodari de stațiunea Mamaia au ajuns la stadiul montării cablurilor de energie electrică. Rapiditatea cu care constructorul a avansat se loveste de bariera impusă de furnizorul de energie electrică. Firma condiționează ca plata să fie făcută integral înainte de orice demers. Suma se ridică la peste 3 milioane de lei. Plata eșalonată ar fi o soluție, însă… deciziile întârzie să apară.

“Eu știu că regula lor este să primească toți banii odată, conform devizelor pe care ei le fac. Banii îi primesc în contul lor, apoi ei sunt cei care, sub formă de investiții, vor putea să demareze lucrările. Așa o fi, în general. Dar, la momentul ăsta, când sunt sume foarte mari, trebuie să fie și ei deschiși, să înțeleagă că este vorba despre un proiect european, să înțeleagă că nu pot să blocheze un asemenea proiect, de o asemenea anvergură, doar pe chestiuni care sunt, probabil, corecte, dar la nivel foarte mic”, a declarat Florin Chelaru, viceprimarul orașului Năvodari, citat de Litoral TV.

Deși neînțelegerile au loc între constructor și Enel, care are responsabilitatea montării cablurilor electrice, singurii care au de suferit sunt beneficiarii lucrării.

„Nu ține de orașul Năvodari, acest litigiu. Noi suntem beneficiarii acestei lucrări, noi suntem cei care am adus bani pentru acest proiect. Dar situația, litigiul dintre ENEL, care este o societate comercială, și societatea TELDRUM, care se ocupă de execuția lucrării, nu ține de Primărie. Dar din păcate, cei care suferă în acest moment sunt năvodărenii”, a precizat Florin Chelaru, viceprimarul orașului Năvodari. Imediat ce se va lua o decizie cu privire la montarea cablurilor de energie electrică, lucrările la drum vor fi reluate.

Peste șase kilometri

Drumul dintre Mamaia și Năvodari va avea în final o lungime totală de 6,3 km și o lățime de 24 m, care include patru benzi de circulație, o pistă de biciclete, dar și trotuare. Lărgirea propusă se întinde de la ieșirea din stațiunea Mamaia până la Tabăra Delfinul și este necesară deoarece, în perioada sezonului estival, șoseaua este foarte aglomerată. Investiția include și execuția unui sistem de canalizare a apelor pluviale aferent drumului de legătură. Valoarea totală a proiectului este de 57,74 milioane lei, inclusiv TVA. Banii provin din fonduri europene, iar contribuția orașului Năvodari este de 2%.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...

Te-ai săturat de tradiționalul miel canin de Paște și îți place vânatul? Stufatul din canis lupus cu coadă stufoasă e rețeta pentru tine!

Faptul că Paștele a picat atât de aproape de 1 Mai Muncitoresc anul acesta a creat o adevărată criză de miel canin pe...

Premieră la Londra: Sadiq Khan a fost reales primar al Londrei pentru a treia oară

Primarul laburist al Londrei, Sadiq Khan, a fost reales la alegerile locale care au avut loc joi în Anglia, devenind astfel primul edil al...
Ultima oră
Pe aceeași temă