15 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialPictura rusă, între sacru şi profan

Pictura rusă, între sacru şi profan

Muzeul Naţional de Artă al României invită publicul până pe 28 aprilie 2013 la expoziţia „Între Est şi Vest. Pictură rusă din patrimoniul MNAR, secolele XVI-XX“, deschisă în Sălile Kretzulescu.

Pentru prima dată după mai bine de 20 de ani, publicul are prilejul să se (re)întâlnească cu 59 de lucrări de artă rusă – 31 de icoane şi 28 de picturi din colecţiile Secţiei de Artă Europeană şi Decorativă a muzeului – creaţii semnificative pentru intervalul cronologic dintre secolele XVI-XX. Aceste lucrări readuc în atenţia publicului un patrimoniu valoros mai puţin cunoscut, dar conservat şi restaurat cu grijă pe parcursul ultimelor două decenii.

După cum informează MNAR, selecţia lucrărilor ilustrează, prin câteva exemple reprezentative, evoluţia unei şcoli de pictură care a început sub semnul artei bizantine, a continuat sub influenţa celei occidentale, ajungând la începutul secolului XX să contribuie la schimbarea profundă a artei europene.

De la arta bizantină la cea de inspiraţie occidentală

Icoanele prezente în expoziţie, precum „Arhanghelul Gavril“ (datând din secolul XVI şi reprezentând  Şcoala din Nov­gorod), sunt exemple strălucite ale stilului inconfundabil al iconarilor ruşi, care evoluează de la fidelitatea faţă de arta
bizantină, spre o mai mare fluiditate a desenului şi o cromatică vie şi strălucitoare. Marcată până spre sfârşitul secolului al XIX-lea de influenţa unor pictori precum Teofan Grecul sau Andrei Rubliov, pictura rusă îmbină vechile tradiţii cu influenţe europene occidentale, atingând un mare rafinament tehnic.

Reformele impuse de Petru cel Mare în secolul al XVIII-lea declanşează modernizarea Rusiei, dar şi declinul stilisticii bizantine a artei icoanelor. 

Efectele în domeniul artei se manifestă prin înfiinţarea şcolii ruse de pictură de şevalet şi constitui­rea primelor colecţii de artă occidentală. Noua generaţie de pictori ruşi aduce, în secolul al XIX-lea, sincronizarea artei ruse cu mişcările şi curentele artistice europene. Ei observă şi redau cât mai fidel, în stil rea­list, natura Rusiei şi înfăţişarea oamenilor simpli din popor (după cum se poate remarca în picturi precum „Toamnă pe Volga“ de Konstantin Ivanovici Gorbatov, „Peisaj cu personaje“ de Ilia Efimovici Repin, „Interior caucazian“ de N. Şacilov), inspirându-se din literatură, din tradiţiile şi obiceiurile populare în încercarea de a ilustra specificul „sufletului rus“, ca în „Dans rusesc“ de Filip Andreevici Maliavin.

Curatorul expoziţiei este Mariana Dragu, specialist în cadrul Secţiei de Artă Europeană şi Decorativă a Muzeului Naţional de Artă al României. 

Cele mai citite

Universitatea Craiova – FCSB 2-0! Oltenii lui Gâlcă au bătut noua campioană

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-0 în fața noii campioane FCSB, pe teren propriu, în etapa cu numărul opt din play-off-ul Ligii...

Universitatea Craiova – FCSB 2-0! Oltenii lui Gâlcă au bătut noua campioană

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-0 în fața noii campioane FCSB, pe teren propriu, în etapa cu numărul opt din play-off-ul Ligii...

SUA nu are reprezentant la învestitura lui Putin de la Moscova

Statele Unite(SUA) au anunţat luni că nu vor participa la ceremonia de învestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care va începe oficial, marţi, al...
Ultima oră
Pe aceeași temă