13.1 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialPeste 50.000 de persoane au vizitat Stadionul Naţional

Peste 50.000 de persoane au vizitat Stadionul Naţional

UPDATE ORA 10.30 Porţile Stadionului Naţional s-au închis sâmbătă dimineaţa la ora 3.00. Până în acel moment, în jur de 50.000 de oameni vizitaseră arena care urmează să fie inaugurată oficial pe 6 septembrie, la meciul România – Franţa.

………

UPDATE ORA 20.00 În trei ore de la deschiderea către public, Stadionul Naţional a fost vizitat de aproximativ 25.000 de oameni, potrivit gsp.ro. Porţile stadionului sunt deschise publicului toată noaptea.

……….

Mii de bucureşteni răspund, sâmbătă după-amiaza, invitaţiei primarul Capitalei, Sorin Oprescu, de a vizita Stadionul Naţional Arena, informează Mediafax.

“Stadionul este gata. De la 17.00, până când vor să stea dânşii, îi invit pe toţi bucureşteni să poftească la stadion. O să am bucuria să le deschid uşa, să le strâng mâna, pentru răbdarea pe care au avut-o. O să poată vizita tot ceea ce doresc, inclusiv vestiarele. Se va aprinde, bineînţeles, şi lumina şi o să am grijă să nu le lipsească nici sucul”, a declarat Sorin Oprescu.

Potrivit directorului PMB, Bogdan Hreabcă, lucrările la partea interioară a stadionului au fost finalizate chiar în cursul zilei de vineri, singura parte de anvergură care urmează să mai fie realizată fiind parcarea supraterană.

Edilul Sorin Oprescu a mai declarat că cel mai probabil stadionul Naţional Arena va fi inaugurat la meciul cu Franţa, din 6 septembrie, din preliminariile Campionatului European 2012, urmând ca mai apoi să se desfăşoare încă două evenimente, fie culturale, fie sportive, pentru ca arena naţională să îndeplinească cerinţele pentru organizarea finalei Europa League de anul viitor.

Primarul a mai spus că, până când Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) va adopta hotârârea prin care se va organiza licitaţia pentru managementul stadionului, primăria se va ocupa de acesta. “Primăria are toată capacitatea, dar nu poate să managerieze stadionul”, a mai declarat Oprescu.

Lucrările la stadion au început în toamna lui 2007. Construit după modelul arenei din Frankfurt, stadionul se va numi Naţional Arena şi va avea 55.000 de locuri.

Cele mai citite

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă