16.6 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSpecialPeste 200 de taxiuri, controlate de poliţiştii

Peste 200 de taxiuri, controlate de poliţiştii

Peste 200 de autovehicule destinate transportului de persoane în regim de taxi au fost verificate, fiind aplicate 74 de sancţiuni, în urma unei acţiuni organizate în această săptămână de poliţiştii rutieri, în zonele gărilor şi aeroporturilor din Bucureşti şi Ilfov, informează Poliţia Română, citată de NewsIn.

În această săptămână, Direcţia Rutieră din cadrul IGPR, împreună cu specialişti ai Registrului Auto Român, au organizat o acţiune la nivelul municipiului Bucureşti şi al judeţului Ilfov de control tehnic în trafic.

Activitatea a vizat verificarea respectării normelor legale care reglementează această activitate, depistarea persoanelor care practică ilegal activitatea de taximetrie, precum şi sancţionarea celor care, deşi sunt autorizaţi, nu respectă regulile de tarifare şi calitatea serviciilor.

De asemenea, echipele de control au urmărit diminuarea concurenţei neloiale, verificarea stării tehnice a autovehiculelor destinate transportului de persoane în regim de taxi, verificarea efectuării în termen a inspecţiei tehnice periodice, verificarea funcţionării corecte a aparatelor de taxat şi reducerea victimizării prin accidente rutiere.

În urma verificărilor efectuate de către poliţişti, împreună cu specialiştii Regiei Autonome – Registrul Auto Român, asupra a 225 de autovehicule, destinate transportului de persoane în regim de taxi, au fost aplicate 74 sancţiuni contravenţionale. Din totalul sancţiunilor, 22 au fost aplicate în conformitate cu prevederile Legii nr. 38/2003 privind transportul de persoane în regim de taxi, iar 52 pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice.

Totodată, pentru comiterea unor fapte ce atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut două permise de conducere, iar pentru defecţiuni tehnice sau dotări suplimentare au fost retrase 19 certificate de înmatriculare.

Mai mult, au fost identificaţi şi doi conducători de autovehicule care efectuau ilegal transport de persoane. Aceştia au fost sancţionaţi contravenţional şi s-a dispus suspendarea dreptului de utilizare a autovehiculelor prin reţinerea certificatelor de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare.

Cele mai citite

Cum să calmezi mâncărimea și disconfortul bebelușului tău? Află în cartea VindecaDAI

Afecțiunile pielii sunt îngrijorări normale ale părinților, în primele luni de viață ale bebelușilor și nu numai. Află acum modul natural de vindecare...

Mii de americani au vizitat Ambasada României din Washington, la Ziua Porților Deschise

Peste 3.000 de persoane au vizitat Ambasada României de la Washington, în ziua de sâmbătă, 11 mai 2024, a anunțat Ambasada României. Vizitele au...

Lucrări pe podul Giurgiu – Ruse. Traficul se va desfășura pe o singură bandă

Traficul pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse, care leagă România de Bulgaria, va fi restricționat pe toată durata lunii mai. Această decizie vine ca urmare a...
Ultima oră
Pe aceeași temă